Omul şi societatea postmodernă


Valentin BOBOC



Ca definiţie, postmodernismul este perioada omenirii ce a succedat curentul modern, deci prezentul.

Epoca postmodernă a dat naştere unei noi specii de hibrid uman, omul postmodern este diferit de către orice alt tip de om ce a trăit în istoria umană, în el zace un amestec de sentimente, gânduri şi idei care, deşi există de la începutul omenirii, nu au fost niciodată atât de ample şi exacerbate. Totuşi pentru a putea explica mai bine prezentul, ar trebui studiat mai întâi trecutul iar dacă începem cu începutul vom înţelege evidentul şi anume că omul nu este decât o altă specie de animal pe această planetă. Chiar din neandertal lupta pentru supravieţuire prin orice mijloace posibile, omora pentru a se hrăni, jupuia pentru a se îmbrăca şi îşi ucidea semenii pentru a domina. Trebuie să ne întrebăm cât de mult s-au schimbat de fapt aceste principii, pentru că deşi de-a lungul istoriei tehnologia a evoluat, gândirea a evoluat şi numărul de oameni de pe Pământ a crescut, aceste instincte primordiale au rămas aceleaşi sau mai rău, s-au amplificat odată cu numărul mai mare de concurenţi şi pretendenţi la dominaţie. Acele persoane care consideră că ne aflăm în apogeul prosperităţii umane din punct de vedere istoric, greşesc cumplit, umanitatea nu a suferit niciodată atât de mult pe cât a suferit în ultimul secol. Dacă luăm în considerare doar războaiele care au avut loc în ultimul secol, vom descoperi că în ele au murit aproximativ 42 de milioane de oameni, adică de trei ori mai mulţi decât toate victimele din războaiele purtate în precedenţii 500 ani, dacă mai adăugăm şi faptul că 90% din toate victimele conflictelor armate, începute după 1945, au fost civile iar că 3 din 4 fatalităţi au fost femeile şi copiii, vom înţelege că omul nu a evoluat în sentiment şi dacă mai sublimiăm şi faptul că în prezent există aproximativ 30.000 de focoase nucleare iar că în jur de 5.000 dintre acestea sunt ţinute în alertă maximă dar şi faptul că genocidul a făcut aproximativ 80 de milioane de victime în secolul trecut putem spune cu siguranţă că viitorul nu e sigur iar că acei oameni ce consideră că trăiesc mai bine astăzi decât predecesorii lor de acum 1000 de ani, se înşeală, în cel mai bun caz trăiesc la fel.

Nu există contradicţii asupra faptului că ultimul secol a fost fără precedent din punct de vedere al avansării tehnologice, revoluţia industrială a schimbat pentru totdeauna felul în care omenirea va trăi, apariţia maşinii şi a calculatorului au schimbat felul în care omenirea urma să se deplasaseze şi să se dezvolte dar cred că cea mai importantă şi cea mai periculoasă invenţie a secolului trecut a fost televiziunea, deoarece aceasta a avut şi are în continuare, puterea de a schimba felul în care oamenii gândesc.

Cu aceste date la îndemână să analizăm astfel omul postmodern de rând, care se trezeşte dimineaţa, îşi bea cafeaua şi pleacă la muncă pentru a petrece între 8 şi 12 ore la un birou, stând cu privirea într-o cutie construită dintr-un material compozit, ce îi desenează şi îi arată diferite caractere, într-o încăpere, alături de alţi 13 oameni care fac acelaşi lucru, pentru un salariu mediocru şi trăind cu speranţa că într-o bună zi îşi va putea permite casa pe care a vazut-o într-un film la televizor sau maşina şefului său. Protagonistul nostru postmodern nu-şi va putea permite, bineînţeles, aceste lucruri şi va apela astfel la un sistem profesional de creditare, sau mai bine zis la cămătarii legali, a cărui reclamă a văzut-o în pauza de la ştiri, ce prezentau avantajele creditelor şi care îi va face o ofertă eroului nostru prin care acesta îşi va putea permite şi casa şi maşina, dar pe care va trebui să le plătească în rate lunare timp de 30 de ani, depăşind cu 20% valorile iniţiale ale bunurilor, şi sfârşind, bineînţeles, cu o maşină fără nicio valoare şi cu o casă care va fi deja a copiilor, care vor avea şi ei credite făcute pentru a îşi putea plăti studiile şi pregătirile de înmormântare ale eroului nostru, acum mult prea bătrân. Întrebarea este, de ce acei oameni care stau la vârful piramidei nu fac nimic pentru a schimba lumea în mai bine, iar răspunsul este simplu, mulţi ar spune că este vorba de lăcomie, dar de fapt este vorba de ceva mult mai primordial: Dominaţia, care în ziua de astăzi se poate traduce în două lucruri, informaţie şi putere monetară. E simplu, oamenii din vârf fac foarte mulţi bani pe spinarea maselor, care visează la toate lucrurile pe care nu şi le permite, un televizor nou, o maşină mai puternică, o casă mai mare, o vacanţă pe o insulă tropicală, o viaţă mai bună. Oamenii din vârf nu fac decât sa vândă iluzii, iluzia că dacă vei cumpăra o sticlă de Coca-Cola vei trăi mai bine decât cel ce cumpără o sticlă de Pepsi-Cola sau dacă vei cumpăra un tricou Nike vei fi mai „cool” decât cel ce poartă Adidas şi dacă vei avea un Ferrari vei fi mai fericit decât cel ce deţine o Dacia. Dacă privim cu atenţie această situaţie vom observa că, de fapt, în spatele acestor articole stă cu totul altceva, acelaşi sentiment de Dominaţie, pentru că dintre acele persoane care îşi cumpără un Ferrari, puţine sunt cele care sunt cu adevarat pasionate de maşini sau de viteză, celelalte o fac doar pentru a-şi arăta statutul social şi deci să se impună în faţa celor ce nu-şi permit asemenea maşini şi astfel o fac doar pentru a obţine un oarece sentiment de obedienţă din partea celorlalţi. Sistemul funcţionează aşa până în vârf dar acolo regulile sunt un pic diferite, cei din vârf probabil că nu se întrec în maşini sau conturi bancare ci în ţări deţinute şi putere de control. Mai trebuie să înţelegem că acei oameni de sus nu au ajuns acolo pentru că sunt norocoşi sau pentru că au fost neapărat genii în marketing, politică sau economie, ei au ajuns acolo pentru că au în plus ceva faţă de omul de rând, sau mai bine zis în minus, sunt în contact cu principiile primordiale de care vorbeam mai devreme. Ei sunt situaţi mai jos pe scara evoluţiei, mai în legătură cu acel om al „grotelor” care zace în fiecare din noi şi nu vor ezita niciodată să facă orice consideră necesar pentru a-şi păstra acea poziţie dominantă faţă de lume, vor omorî să se hrănească, vor jupui să se îmbrace şi-şi vor ucide semenii pentru a domina. Mai trist este faptul că acei oameni din vărful piramidei vor rămâne în vârf până când cineva mai „involuat” decât ei le va lua locul, iar cum oamenii de rând îşi aleg ca model de viaţă persoanele dominante, cât de mult a evoluat de fapt omenirea şi încotro se îndreaptă? Unde vom ajunge în o sută de ani, dacă acum 46 omenirea era la doar câteva ore de un Holocaust nuclear? Unde este umanitatea din oameni dacă evoluţia tehnologică nu înseamnă decât arme mai puternice în mâinile oamenilor mai „ne-oameni”? Ce şanse au cei care luptă cu adevărat pentru o lume mai bună atunci când restul omenirii stă de o parte şi de ce 98% din populaţia mondială se lasă condusă de celelalte 2% formată din cei mai bogaţi?

Părerea mea este că dacă lumea postmodernă s-ar evidenţia cu adevărat prin ceva faţă de celelalte perioade ale umanităţii, ar fi prin puterea de uniformizare şi manipulare pe care o poate exercita asupra maselor. Dacă Napoleon ar fi dispus de aceeaşi putere mediatică şi manipulatorie, de care dispun astăzi liderii lumii, harta Europei şi probabil a întregii lumi, ar fi arătat cu totul altfel.