Prof. Vasile LĂPĂDUŞI
Expert criminalist Gabriel ŢÎRU
Cu mulţi ani în urmă, respectiv în ultimul deceniu al secolului XIX, au existat preocupări tot mai asidue pentru folosirea mijloacelor şi metodelor tehnico-ştiinţifice în stabilirea adevărului şi administrarea probelor. Aproape toţi oamenii maturi au cunoştinţe, cel puţin parţiale, despre psihologia minciunii şi despre senzaţiile lăutrice ce o însoţesc. Uneori, este posibil să descoperi minciuna numai observând expresia feţei sau manifestarea generală a acesteia. Efortul de ascundere a adevărului este însoţit în multe ocazii de accelerarea bruscă a bătăilor inimii, de “înroşirea obrajilor”, de a înghiţii în sec, de un impuls involuntar sau alte astfel de fenomene. La majoritatea persoanelor care au comis infracţiuni, în timp ce se află în faţa oamenilor legii, se resimt anumite senzaţii launtrice de indispoziţie sau teamă de a nu fi descoperiţi. Pe parcurs, specialiştii au studiat aceste modificǎri fiziologice neobservabile direct (tensiunea arterială, pulsul, respiraţia) şi s-au gândit la găsirea unei metode care să facă posibilă stabilirea unei corelaţii între aceste modificǎri şi relatarea adevǎrului sau denaturarea lui.
Prima încercare de a folosi un instrument ştiinţific în scopul de a detecta minciuna, a avut loc în 1895, când Cesare Lombroso a fǎcut multe experinţe cu suspecţi de crimǎ, a cǎror sinceritate s-a hotǎrât sǎ o stabileascǎ pe baza urmǎririi simultane a modificǎrilor de tensiune arterialǎ şi puls în timpul interogǎrilor. Aparatul folosit de Lombroso era un “hidrosfigmograf” utilizat în scopuri medicale (acest nu era conceput pentru detectare a minciunii). Cu acest aparat Lombroso a obţinut înregistrǎri ale modificǎrilor pulsului şi tensiunii arteriale. Aparatul constǎ dintr-o cuvǎ umplutǎ cu apǎ în care era pusǎ mâna individului. Modificǎrile de puls şi de tensiune arterialǎ din mânǎ erau transmise apei, iar diferenţele de nivel ale apei erau transmise unui tub cu aer, ducând la un tambur rotitor, un fel de manometru. La timpul respectiv, încercǎrile lui Lombroso nu au fost luate în considerare de cǎtre specialişti ai timpului. În 1915, cercetǎrile lui Lombroso au fost continuate de William Marston, îndeosebi în legǎturǎ cu modificǎrile tensiunii arteriale. Tehnica lui W. Martson consta în utilizarea unei sfigmo-manometru obişnuit (folosit la vremea aceea pentru mǎsurarea tensiunii arteriale a pacienţilor), cu ajutorul cǎruia a obţinut valori periodice, discontinue ale tensiuni arteriale de-a lungul unui test. De menţionat cǎ Martson a început sǎ lucreze în timp ce era studentul prof.univ. Hugo Mϋnsterberng. Acesta din urmǎ a scris într-o lucrare a sa despre “Urmele emoţiei” unde trateazǎ efectele modificǎrilor afective asupra tensiunii arteriale, respiraţiei, rǎspunsului galvanic al pielii etc, subliniind posibilitǎţile de a utiliza astfel de reacţii pentru detectarea minciunii.
Un alt pionier al acestui domeniu, Vittorio Benussi, în anul 1914 a publicat o lucrare cu rezultatele cercetǎrilor lui asupra modificǎrilor de respiraţie ca simptome ale minciunii. În cazurile-test, V. Benussi a mǎsurat reprezentǎrile grafice ale respiraţiei şi a descoperit cǎ amplitudinea acesteia este mai mare înaintea declarǎrii adevǎrului decât dupǎ minciunǎ.
Stimulat de succesele predecesorilor sǎi, în anul 1921, John A. Larson a construit un aparat capabil sǎ înregistreze simultan cei trei parametri: tensiunea arterialǎ, puls şi respiraţie, pe timpul testului. Cu aparatul sǎu, Larson a efectuat teste pe mai mulţi suspecţi de crimǎ şi a obţinut un procent mare de exactitate. Succesul lui Larson în domeniul detectǎrii minciunii este şi ca urmare a sprijinului primit de la şeful Poliţiei din Benkeley (California), în subordinea cǎruia a lucrat ca poliţist. Ulterior Larson a devenit psihiatru.
În 1927, în S.U.A, psihologia experimentalǎ a luat avânt. O preocupare pe aceastǎ temǎ a avut-o prof. de poliţie ştiinţificǎ din S.U.A. Fred Sanberg. Despre rezultatele cercetǎrilor sale s-a scris şi în România, în revista “Poliţia Românǎ”. În 1934, Prof.univ.dr. Eugen Bianu, fost prefect al Capitalei şi consilier regal, a fǎcut o pregǎtire specialǎ în S.U.A în domeniul tehnicii poligraf. În anul 1937, în cursul sǎu pe care l-a predat la Facultatea de drept din Bucureşti unor magistraţi, procurori, ofiţeri de poliţie şi din structurile informative, prezintǎ structura tehnicǎ a poligrafului şi cum poate fi folosit.
Între anii 1938-1941, o serie de ofiţeri din Poliţia tehnico-ştiinţificǎ a ţǎrii noastre au fǎcut vizite de documentare în Franţa, unde poligraful se folosea cu succes. Dar, din pǎcate nu s-a reuşit achiziţionarea unui asemenea aparat.
În anul 1926, Leonarde Keeler, a construit un nou aparat mai perfecţionat decât cel utilizat de Larson, cǎruia ulterior i-a adus modificǎri suplimentare, astfel cǎ, în anul 1949, poligraful său includea pe lângă elementele pentru înregistrarea modificărilor tensiunii arteriale, pulsului şi respiraţiei, un galvanomentru menit să evidenţieze reflexul galvanic al pielii sau răspunsul electrodermic.
În anul 1954, Reid, a stabilit că în diferite forme de activitate musculară, tensiunea arterială a unui individ se poat emodifica în asemenea mod încât să afecteze serios exactitatea diagnosticului examinatorului. Atunci, el a conceput un aparat, care i-a dat denumirea de “Poligraful Reid” pentru înregistrarea activităţii musculare concomitent cu cea a modificărilor tensiunii arteriale, pulsului, respiraţia şi G.S.R – ului. În istoria mijloacelor tehnice de determinare ştiinţifică a adevărului şi de “măsurare a minciunii”, poligraful conţine caracterele esenţiale ale instrumentelor moderne de investigaţie. Pe parcurs, firmele producătoare au perfecţionat acest aparat, fiind folosit cu succes şi de serviciile spionaj şi contraspionaj. Serviciile respective îşi pregăteau cadrele şi reţeau informativă cu modul în care să procedeze la o testare poligraf pentru a-l duce în eroare pe examinator. De asemenea, la înapoiere din misiuni, cadrele şi agenţii erau testaţi la poligraf să se vadă dacă informaţiile aduse corespundeau realităţii.
Care erau părţile componente ale unui poligraf?
Pentru diagnosticarea adevărului există mai multe tipuri de poligraf. Cu toate că funcţionalitatea şi structura mecanică a unora este superioară altora, cel mai important factor implicat în utilizarea oricăruia dintre ele rămâne nivelul de instruire, experienţă şi integritatea examinatorului.
În principal, poligraful clasic este un înregistrator mecanio - pneumatic al modifcărilor de tensiune arterială, pulsului şi respiraţiei, suplimentat cu un modul pentru înregistrarea reflexului galvanometric al pielii (R.E.D. = G.S.R.). Un senzor adiţional permite şi înregistrarea unei oarecare activităţi musculare, în special presiunea musculară exercitată de antebraţul, coapsele şi picioarele persoanei.
Poligraful este conectat la persoana care urmează a fi testată în modul următor: un tub pneumograf este fixat cu ajutorul unui lanţ în jurul toracelui şi altul în jurul abdomenului. Un manşon de tensiune arterială, de tipul celui utilizat de medici este fixat în jurul unuia dintre braţe (de preferinţǎ braţul stâng). Un set de electrozi este ataşat la degetele celuilalt braţ. Pentru înregistrarea activităţii musculare nu sunt necesare legături de ataşare. Tubul pneumograf este din cauciuc articulat (burduf), un capăt fiind închis, iar celălalt conectat la instrumentul însuşi printr-un tub de cauciuc cu un diametru considerabil mai mic. Deoarece în timpul unui test, circumferinţa toracelui persoanei creşte la fiecare inspirare de aer, tubul pneumograf se întinde; când persoana expiră - se contractă. Această mişcare produce modificări de presiune în interiorul tubului pneumograf, care modificări sunt transmise prin tubul mai mic, unui traductor, constând dintr-un tub subţire de metal ondulat, situat sub cadrul instrumentului. Modificările de presiune fac ca extremitatea traductorului sǎ se contracte şi să se destindă, mişcarea capătului lui liber fiind transmisă unui ax pivot, a cărui extremitate superioară poartă perniţa înregistratoare.
Pentru sistemul de înregistrare a tensiunii arteriale şi a pulsului este utilizat un dispozitiv mecanic asemănător.
Electrozii utilizaţi pentru a obţine înregistrarea R.E.D.- G.S.R. (răspunsul electrodermic) sunt fixaţi pe degete. Cu ajutorul trecerii unei cantităţi imperceptibile de curent prin mâna purtătoare de electrozi, un element de galvanograf furnizează variaţii produse în fluxul curentului electric. Tensiunea arterială, pulsul, respiraţia şi R.E.D.-G.S.R. sunt înregistrate simultan şi continuu pe suprafaţa hârtiei grafice condusă de un motor electric.
Întrucât modificările de presiune pot fi induse de unele tipuri de mişcări musculare neobservabile, este recomandabil ca poligraful să fie înzestrat şi cu un modul pentru înregistrarea activităţii musculare.
Camera de examinare. Testele poligraf trebuie efectuate într-o cameră separată, liniştită. Zgomote ca soneria unui telefon, conversaţia auzită din afara camerei de examinare sau prezenţa altor persoane (anchetatori ori membri) în cameră vor denatura înregistrările fiziologice. Este de aceea necesar ca o cameră special echipată şi mobilată să fie rezervată examinării la poligraf. Camera trebuie să fie sobră în ce priveşte ambianţa şi mobilierul. În aceasta nu trebuie să existe ornamente, tablouri ori alte obiecte care ar putea distrage atenţia persoanei examinate şi i-ar permite să profite de prezenţa lor pentru o aşa numită evaziune psihologică. Dacă în cameră există totuşi oglinzi, imagini, tablouri sau alte obiecte decorative, acestea nu trebuie să fie în faţa persoanei în timpul testării. Dispozitivele de iluminat ale camerei trebuie să fie aranjate în asemenea mod încât să asigure un grad de iluminare uniform, nu excesivă şi nici orbitoare. Camera de examinare trebuie să fie aerisită şi să aibă o temperatură agreabilă.
Ar fi foarte util să existe şi o a doua cameră, anexa camerei de examinare, o aşa-numită “camera de observaţie” similară celei dim multe laboratoare de psihologie. Este vorba de o cameră mai mică, în peretele căreia să fie montată o “oglindă în dublu sens” – un panou din sticlă specială care permite celui aflat în camera de observaţie să vadă în “camera de observaţie” să poată auzi ce se vorbeşte în camera alăturată. Sunt recomandate sistemele moderne de supraveghere şi înregistrare audio-video.
Arajamentul celor două camere este impus de necesitatea ca testul să fie efectuat în condiţii optime de izolare, examinatorul trebuind totdată să se pună la adăpost împotriva oricărei reacţii neprevăzute din partea celui examinat.
Profitând de avantajele oferite de camera de observaţie examinatorul nu trebuie să admit ăca încăperea de examinare (sau chiar cea de observaţie) să fie folosită drept “scenă” pentru diverşi curioşi care nu au nici o legătură cu cauza respectivă.
Activitǎţi preliminare. Cu ocazia examinării la poligraf, expertul va trebui să obţină informaţii exacte privind faptele şi circumstanţele care constituie baza suspectării ori a acuzării persoanei de examinat. De aceea atunci când la cazul respectiv au lucrat mai mulţi anchetatori şi dacǎ este posibil se va discuta cu ei separat, în caz contrar examinatorul risca să obţină o versiune deformată, neadevărată a faptelor.
O schiţă a locului crimei, pregătită dinainte este de regulă mai bună pentru scopurile testului la poligraf, decât unele descrieri verbale sau chiar fotografii. Până când examinatorul nu va fi complet edificat despre caz, el nu va fi în măsură să efectueze interviul dinaintea testului (pretest) a individului, în cursul căreia sunt formulate anumite întrebări relevante şi de verificare (control). Este de asemenea de ajutor pentru examinator de a şti cât mai multe date despre persoană şi antecedentele ei. Astfel de informaţii înlesnesc interogarea pre-test ca şi cea de după test a unui individ care a minţit.
Ori de câte ori circumstanţele o permit, persoana sau persoanele ce trebuie testate vor fi informate despre modul cum va decurge examinarea poligraf într-un interval rezonabil de timp înainte de examinarea proiectată. O astfel de informare preliminară îi va da posibilitatea persoanei probabil iritate, dar sincere, de “a se liniştii” sau poate spori teama de demascare a persoanei mincinoase.
Observarea directă. Cu toate că înregistrările la poligraf permit de regulă un diagnostic valabil, sincer sau nesigur, un examinator competent va dobândi mult din observarea directă a persoanei din momentul în care aceasta intră în biroul său şi până ce este condusă în camera de examinare. Observaţiile înregistrate despre manifestările sau comportarea generală a persoanei vor fi de mare ajutor examinatorului. Ele îi pot furniza puncte de reper, un adevărat ghid în ceea ce priveşte atitudinea cea mai eficientă de adoptat faţă de persona în cauză, trǎirile şi stǎrile afective privind efectuarea testului sau alte atitudini care trebuie să fie înţelese înainte
Bibliografie
- J. Pinatel, El detector de mentiros, In “Mundo
- Policial” (Buenos Aires), nr. 25 mai-iunie 1974, pag. 58.
- A.R. Parker, ’’Aunome de la loi’’, Paris, Editura
- Segers, 1965.
- Col. C. Turner, ’’Detection scientifique du mensanges dans l’Armée Americane, în ’’ Revue Moderne de la Police’’ , nr. 61, iulie-august 1963, pag. 16.
- J. Gareu ’’Revne internaţionale de criminologie et de police scientifique’’, volumul XIII, 1958.
- T. Bogdan, T. Butoi, Tratat practic de criminalistică, vol. II, Ministerul de Interne, 1978, pag. 355.