O carte despre magisterul Nae Ionescu şi Emil Cioran, unul din cei mai rebeli ucenici ai magisterului, doi autori care au marcat publicistica şi filosofia interbelică. Priviţi acum prin prisma criticii unui profesor universitar, aceşti mari scriitori refuză moartea şi acceptă nemurirea, trăind prin ideile ce i-au consacrat de-a lungul timpului.
Pentru ca cititorul să înţeleagă gândirea celor doi scriitori, autorul propune o analiză a textelor celor doi, înfăţişându-ne în acelaşi timp personalităţile lor complexe.
Nae Ionescu ne este înfăţişat ca un „Socrate balcanic rătăcit prin România interbelică, fiind „un spirit convins ireversibil de prioritatea axiologică a discursului oral” ce ne-a lăsat ca moştenire doar opera sa „orală”, ce cuprinde cursuri dactilografiate şi stenografiate de o valoare incontestabilă.
O personalitate complexă a generaţiei '30, dascălul primejdios” sau „Profesorul”, cum era numit de studenţii săi, Nae Ionescu a fost văzut ca un reformator ce „a transferat dezbaterea naţională din câmpul istoric în câmpul ontologic”. „Efectul” Nae Ionescu s-a produs după ce acesta a dispărut de pe scena culturală. Atunci s-au făcut publice pagini rostite sau gândite de „Profesor” în spaţiul academic.
Cu toate că nu a scris mai nimic şi risca să devină doar o amintire, Nae Ionescu a fost „omul a cărei spiritualitate a avut un efect covârşitor asupra întregii ţări”, după cum avea să precizeze soţia sa după ce acesta a trecut în lumea umbrelor.
Emil Cioran a fost încă de tânăr un răzvrătit şi un nihilist. În aproape întreaga sa creaţie, îndeosebi cea din tinereţe, răzbate un sentiment al revanşei pe care a vrut să şi-o ia în faţa vieţii şi a morţii deopotrivă. S-a considerat mereu un provincial, un intelectual ale cărei surse de inspiraţie erau violenţa şi tristeţea („Dacă izvoarele violenţei şi tristeţii ar seca în mine aş renunţa la scris pentru vecie”). Viziunea sa diferită despre viaţă, a făcut ca Cioran să fie unul din gânditorii cei mai greu de înţeles.
A vrut să scrie şi să viseze în franceză, aşa că a plecat în Franţa. A intrat în eternitate devenind un filosof francez de origine română şi gânditor român de expresie franceză.
Emil Cioran ne apare ca un „gânditor care face din disperare un triumf al existenţei tragice”. Prin opera sa de o valoare colosală, scriitorul a făcut un pas uriaş spre dezvoltarea culturii româneşti şi franceze.
Concluzionând, pot spune că „Hârtia de turnesol” este o radiografie discretă a unor figuri marcante ale culturii româneşti, a două „personaje” cu personalităţi pe cât de diferite pe atât de complexe: un profesor „peste cap îndrăgostit de înţelepciune, ce flirta cu filosofia şi se entuziasma copilăreşte” şi a unui student rebel ce se simţea „singur şi însingurat, izolat într-o existenţă ce nu se intersecta cu nimeni şi nimic”.