Cătălina ILINCĂI
Oamenii trãiesc în comunitate în virtutea lucrurilor pe care le au în comun, iar comunicarea este modalitatea prin care ei ajung sã deţinã în comun aceste lucruri. Dicţionarul de psihologie defineşte comunicarea ca relaţie între indivizi ce implicã transmitere intenţionatã sau nu cu efecte asupra receptorului şi efect retroactiv. Societatea continuã sã existe prin transmitere, prin comunicare, dar este corect sã spunem cã ea existã în transmitere şi în comunicare. Comunicarea este cea care asigurã dispoziţii emoţionale şi intelectuale asemãnãtoare, moduri de a rãspunde la cerinţe şi aşteptãri.
Putem percepe o societate ca fiind structuratã în douã mari clase, şi anume elita şi masa. Între aceste diviuni ale societãţii se creeazã o relaţie de interdependenţã ce presupune o comunicare la un nivel cât mai înalt. Perioada în care trãim este o perioadã a unor noi raporturi elitã-masã, cãrora epitetele sau judecãţile morale nu le mai sunt suficiente.
Voi încerca aşadar sã explic în ce mod se realizeazã comunicarea între elitã şi mase într-o epocã când vechile reguli ale politeţii par sã nu se mai aplice şi în care ne confruntãm tot mai des cu nepãsarea, corupţia şi promisiunile deşarte.
Pentru început trebuie sã clarificãm înţelesurile conceptelor de „elitã” şi de „masã”.
Conform lui Mihai Coman, „masa reprezintã un conglomerat uriaş de oameni care nu se cunosc între ei, nu se aflã în relaţie de proximitate spaţialã, nu comunicã, nu au valori sau scopuri comune, şi pe care nu-i leagã decât un singur lucru – consumul aceluiaşi produs cultural, distribuit pe scarã largã prin tehnologii moderne”.[1]
Termenul de „elitã” a stârnit multe controverse. Astfel, sociologul Vifredo Pareto definea elitele din douã perspective diferite, dar complementare. „Dintr-un punct de vedere strict statistic elita semnificã acea categorie socialã cuprinzând indivizii cei mai apreciaţi din domeniul lor de activitate, vorbind astfel de o elitã diplomaticã, religioasã, politicã, etc. A doua abordare se bazeazã pe exercitarea puterii, susţinând structurarea societãţii într-o elitã guvernantã (dominantã) şi una guvernatã (dominatã)”.[2]
O definiţie conform dicţionarului spune cã „elitele sunt un grup sau o clasã de persoane, sau un membru al unui asemena grup sau clasã, care se bucurã de un statut intelectual, social sau economic superior”. Însã, adevãratele elite nu se contruiesc doar pe superioritate, ci în jurul unor anumite valori. „Din elita adevãratã fac parte toţi cei care, indiferent cãrui statut social ar aparţine, îşi realizeazã propria excelenţã”.[3]
Elita este înţeleasã sub diversele sale forme de preeminenţã în societate: politicã, culturalã, intelectualã, economicã. Statul de drept şi egalitatea de şanse permit legitimarea şi primenirea elitelor. Uneori, elita nu trebuie confundatã cu persoanele care se bucurã de o anumitã recunoaştere într-un domeniu. Elitele, în sensul ştiinţei politice, sunt cele care prin puterea, banii sau informaţiile pe care le deţin, pot influenţa agenda publicã. Ele exercitã aceste atribuţii într-o formã instituţionalizatã, în mod sistematic şi periodic.
În societatea actualã existã o strânsã relaţie de interdependeţã între elitã şi masã. Orice decizie a elitei afecteazã în mod direct masa, cum şi orice decizie a masei poate influenţa într-un mod sau altul elita. Cu toate cã elita poate avea un caracter de superioritate în faţa maselor, acestea din urmã pot înlãtura aceastã superioritate, deoarece, dupã cum bine spunea Machiavelli în lucrarea „Principele”, „poporul e mai înţelept şi mai constant decât un principe, pentru cã un popor care este bine organizat prin intermediul legilor, va fi stabil, prudent şi mulţumit, pe când un principe rupt de legi va fi ingrat, instabil şi imprudent”.
Elitele constitue un factor de progres precum şi un factor de coeziune socialã. Elitele sunt percepute de cele mai multe ori ca având un rol important în conflictele sociale, însã când cei percepuţi ca elite deţin într-adevãr superioritatea pe care o pretind, oferind totodatã celorlalţi senzaţia de libertate şi de echitate, atunci acţioneazã ca un real pilon al coeziunii sociale. Conflictele sociale reprezintã principalul semnal pentru reformarea elitelor sau înlocuirea lor. Societatea tinde astfel spre o stare de echilibru, cu elite percepute ca atare de ceilalţi.
O societate fãrã elite nu ar supravieţui. Nu putem minimiza contribuţia elitelor la dezvoltarea societãţii, fie ele de natura politicã, intelectualã, culturalã sau economicã. Acestea se aflã într-o relaţie de interdependenţã. Progresul fiecãruia din aceste domenii poate constitui un factor ce determinã progresul celorlalte.
O comunicare eficientã între elitã şi masã ar putea sã ne apere de propriile influenţe negative. Aceste douã structuri ale societãţii ar trebui sã lucreze împreunã pentru o bunã dezvoltare a sistemelor politic, economic, social şi cultural. Dacã în secolul trecut elitele erau cele care luptau pentru menţinerea unei societãţi unite, astãzi puţini sunt cei cãrora ar trebui sã le oferim calitatea de elitã. Termenul de elitã şi-a pierdut însemnãtatea în timp, iar masele au început sã-şi piardã încrederea în cei pe care îi considerau conducãtorii spre o societate civilizatã şi liberã.
În zilele noastre, adevãratele elite nu mai sunt apreciate la valoarea lor maximã, deoarece masele sunt orbite de exemplele negative, de conflictele permanente între persoane cunoscute sau între instituţii şi nu mai ştiu sã facã difernţa între valoare şi non-valoare. Dominantã este în momentul de faţã elita politicã, sau altfel spus elita conducãtoare, din care fac parte oamenii care, la un moment dat, pot decide soarta ţãrii.
Putem spune cã şi legea reprezintã pentru mase o elitã, prin faptul cã stã la baza societãţii, având un rol major în perpetuarea acesteia. Legea a reprezentat dintotdeauna un punct de referinţã al unei ţãri. Toate clasele sociale erau subordonate legii. Societate e într-o continuã schimbare, la fel şi oamenii, astfel „elita politicã” a considerat de cuviinţã a introduce noi reglementãri, care au avut uneori un impact negativ asupra maselor.
O ordonanţã datã de noul guvern, care interzice cumulul de venituri, a generat un conflict între aşa presupusa „elitã politicã” şi mase. Conform Ordonanţei nr.230 din 30 decembrie 2008, actorii, poliţiştii comunitari, profesorii şi asistenţii maternali ieşiţi la pensie vor trebui sã renunţe la salariu. Actorii au fost primii care au contestat deciziile guvernului, declarând cã aceastã mãsurã este „o umilinţã fãrã margini”. Primarul sectorului 2 a fost şi el împotriva acestei Ordonanţe: „Ordonanţa a fost datã la beţie, la beţia puterii. Este un act normativ antisocial care trebuie imediat retras sau modificat”.[4]
În acest sens a fost depusã o cerere de anulare a Ordonanţei, atacând-o la Curtea de Apel Bucureşti. Acţiunea, înaintatã de Avocatul Poporului şi susţinutã de Comisariatul pentru Societatea Civilã, ca urmare a solicitãrilor venite din partea şefilor Poliţiei Comunitare, a medicilor, a preşedinţilor consiliilor judeţene, va fi judecatã la Curtea Constituţionalã.
În acest caz, nemulţumirea maselor este evidentã. În opinia lor, elita conducãtoare nu a fãcut decât o altã greşealã şi a luat o decizie socialã ce îi afecteazã direct.
Aceastã hotãrâre a avut un impact nefast asupra maselor, generând conflicte care nu ar fi existat dacã exista o bunã comunicare între cele douã structuri ale societãţii. O comunicare eficientã poate rezolva multe din problemele comunitãţii, neajungându-se astfel la conflicte şi crize sociale.
Putem vorbi, în România, de o atitudine negativistã a elitelor conducãtoare faţã de masã şi viceversa, ţinând cont de relaţia dintre elita conducãtoare şi alegãtori în democraţie.
Într-o societate în permanentã schimbare, elitele au un rol foarte important în trasarea unor traiectorii dupã care masele sã se ghideze şi sã acţioneze deopotrivã, ele trebuie sã le modeleze şi sã le formeze indirect, în aşa fel încât indivizii sã progreseze individual şi colectiv ca societate şi ca stat.
De aceea putem vorbi de conceptul de „circulaţie socialã”, ce semnificã trecerea indivizilor de la un grup social la altul, care are loc în cazul suubstituţiei elitelor şi ce duce la perpetuarea clasei guvernante, ţinând cont cã ea trebuie întreţinutã, numeric şi calitativ, de indivizi dotaţi din pãturile de bazã ale societãţii, şi trebuie sã elimine din rândurile sale pe cei care şi-au pierdut calitãţile necesare pentru a face parte din elitã.[5]
Masele nu pot conduce deoarece nu au simţul valorii, ci susţin un conţinut inferior al vieţii, de aceea, pentru a preveni declinul societãţii, e necesarã formarea elitelor.
Societatea va fi mereu divizatã în elitã şi masã. Întotdeauna vor exista oameni superiori, creatori, singurii în mãsurã sã conducã societatea, şi oamenii de rând, care trebuie sã se supunã celor dintâi şi care vor suporta toate consecinţele deciziilor luate de cei superiori lor. Dar pentru ca societatea sã urmeze o traiectorie progresivã, relaţia dintre elita unei societãţi şi masele ei trebuie sã fie una de interdependenţã, şi nu una de subordonare sau superioritate. Elitele ar trebui sã ţinã cont de pãrerile populaţiei, precum şi masa ar trebui sã sprijine elita în proiectele ce vizeazã dezvoltarea societãţii în care aceştia convieţuiesc.
O comunicare dinamicã şi neîntreruptã între cele douã structuri va sta la baza unei societãţi moderne, progresive şi lipsitã de conflicte sociale.
Bibliografie
Constantin Ardeleanu – „Teoria elitelor în viziunea fondatorilor”, (revista Academia)
Dana-Pârvan-Jenaru – „Elitism şi individualism excepţionalist în cultura românã” ,(articol)
Diana Burlacu – „Elita şi masa, aleşii şi ignoranţii?”, (însemnare)
[1] Mihai Coman, Introducere în sistemul mass-media, 2007, p. 19
[2] Constantin Ardeleanu, Teoria elitelor în viziunea fondatorilor, revista Academia, aprilie 2000, accesatã pe 11 ianuarie 2008, de pe http://www.akademia.ro/articole.php?view=21
[3] H.R. Patapievici, Politice, 1996, p. 51
[4] Ziarul Click!
[5] Constantin Ardeleanu, Teoria elitelor în viziunea fondatorilor, revista Academia, aprilie 2000, accesatã pe 11 ianuarie 2008 de pe http://www.akademia.ro/articole.php?view=21