Nişte ochi pe-un scaun de tramvai
Sub trei cearşafuri
Legate cu nod dublu,
Se-ntinde un tramvai
Peste calea ferată.
Între mine
şi tot peştele neprins prins încă,
rămâne un vierme, o undiţă
şi-o bucată de soare
care n-a mai găsit loc în tramvai –
cu grijă,
am aşezat-o într-o baltă
sub calea ferată.
Două pisici se latră
alergând în jurul unui câine care toarce.
Un măr se numără,
strivit sub roata din faţă a unui cauciuc.
De curând,
lângă WC-ul ecologic din parc,
au mutat un cimitir.
Moartea toată
Nu-i decât
Ultimul vis al unui tramvai.
Unde se duc jachetele atunci când se murdăresc?
La radio
se aude soarele horcăind
ca un om care trage să moară.
Peretele camerei noastre stă spijinit într-o chitară.
Caut sub corzi
o pereche de şosete
apoi îmi trag liniştit şireturile.
Deschid geamul să-ţi iasă tot aerul,
te scuip în grabă
şi plec –
„Măcar tu să fii fericită!”
Ajuns afară,
pierdut într-un colţ de autobuz,
Mătur tavane.
Deasupra capului meu,
într-o zumzăială surdă,
oamenii merg pe sârmă.
Mă scuipă de sus şi îmi strigă:
„Măcar tu să fii fericit!”
Seara,
mă apucă uneori
o durere de carne –
ameţesc şi cad.
O umbră mă ridică atunci
şi mă sprijină îngrijorată.
Eu
o strâng puternic în braţe,
o pup şi-i şoptesc fericit:
„Măcar tu să suferi!”
Îmi închid apoi jacheta şi plec mulţumit acasă.
Pe-o margine de chiuvetă,
rezemat în căptuşala pantalonilor,
cu mâinile transpirate,
Un barbat
ţine strâns în buzunare
o pereche de scame
din care curge sânge.
Stă să plouă
„Ți-a putrezit glasul”
Îi spun eu în scârbă.
„Tu puţi a întuneric”
Răspunde ea senină.
Toată înserarea asta
îmi trece prin inimă
ca un tren cu ferestrele sparte.
Umărul ei răspândeşte lumină,
iar eu mi-am păstrat locul din faţă.
Printre zăbrelele mâinii stângi
zăresc ieşirea în zidul crescut peste trupurile celorlalţi.
Mergem scuipându-ne civilizat.
Respirăm când ne vine rândul.
Uneori păşim atât de-aproape
încât începem să ne simţim lipsa.
„Până la ură cerul e pavat cu dragoste”
Îî spun eu senină.
„Până la cer săpăm încă pământul”
Răspunde ea în scârbă.
Între două fâşii de întuneric,
viaţa începe să miroasă a câine plouat.
Decupaj
Afară creştea iarba, iar
Mama avea mâinile suflecate.
Cu părul dat pe spate
Scufunda în ligheanul albastru
Două vrabii
şi-o jumătate de gard.
Era vară şi ningea torenţial.
Eu,
Îmi lipisem un parbriz de tir autocolant
Între dinţii din faţă.
Cineva turna cu zoaie din cer,
şi am ieşit c-un ştergător afară
să mă curăţ.
C-o foarfecă mare, albă
mi-am decupat o bucată de suflet –
am pus-o în ramă
şi
am strivit-o de-un perete.
Mama nu vedea nimic prin ploapele grele
Dintre pliurile fustei
şi număra încontinuare apa din lichean.
Pe-o scândură groasă,
Întindea acum vrabile
Să le apreteze.
Şanţ cu stele
Dimineaţa stelele cad în şanţuri –
A fost întotdeauna aglomeraţie mare pe cerul zilei.
Aşezat precum apa între două valuri,
îţi pierzi vremea
pescuind fericiri.
Ai calitatea aceasta uluitoare:
Stai
şi
Stai
şi
Stai
şi aşteptarea a luat forma unei oglinzi
căreia i-a rămas doar rama.
Balta s-a ridat, fericirea şi ea.
Undiţa s-a rupt între două bucăţi de soartă.
Stelele sclipesc doar noaptea.
Doar noaptea mai are loc pentru stele.
Sub trotuar
De trei zile plouă
cu picături cât craniul unui mort.
De luni o iarbă deasă,uscată,
creşte peste Marea Neagra.
De când ai plecat,
cu mâinile întinse în ger,
îmi scald picioarele în asfaltul din centru.
Mi-am tras trotuarul peste suflet
şi i-am închis bordura.
Înainte să mori
obişnuiai să trăieşti –
în special marţea şi joia.
Între două pauze de masă
îţi trăiai miercurea din bucuria celuilalt.
Vineri,
aveai o inimă mare
cât un sac larg
plin de mâncare pentru câini.
De-ar fi existat o gaură de aerisire
între suflete,
am fi putut încă
respira împreună –
mai ales în zilele de sâmbătă.
Prin geamul camerei noastre
se vede curtea interioară.
De duminică,
pe-o sfoară groasă de nisip împletit,
două vieţi sunt întinse la uscat.
Aproape linişte
Ar fi fost bine să ştii
ca morţii nu trebuie deranjaţi
atunci când dorm –
nici măcar in weekend.
Eu am avut întotdeauna grijă – am şi acum.
Nu mă aud niciodată atunci când vorbesc.
Nu fac niciodată zgomot atunci când tac.
Mă sufoc cu grija
de a nu trezi pe nimeni din viaţa lui,
de a nu face gălăgie atunci când trăieşte,
de a nu-i deştepta in suflet vreun păduche.
Nici spaţiu nu ocup prea mult.
În timpul săptămânii locuiesc
într-o cutie albastră.
Ascunsă sub un pod de cale ferată,
încă aştept,
în linişte,
să răsară cerul.
Second-hand
Mama îmi coase visul pe margini
la maşina de cusut
de frică să nu se destrame.
Port visuri din ce in ce mai cârpite,
Uzate,
Mari de mine.
“Nu mai risipi, copile, speranţe
Pe toate amagirile astea.
Ia doar visuri groase,
eventual,
din materiale impermeabile,
să te ferească de ploile astea acide!
Doamne fereşte,
mâine, poimâine - rugineşti! “
Eu,
zâmbesc a sfârşit şi tac resemnată.
Cine ar mai confecţiona astăzi
mărimi atat de mici?!...
Anti-nimic
Nu-mi amintesc să fi înţeles vreodată ceva.
Când aştept,
aerul din jurul meu
se aruncă pe marginea patului,
se rostogoleşte şi
Cade.
Tăcerea aleargă atunci spre mine
fluierând.
Întinsă perpendicular cu luna august,
aşezată sub o saltea,
mestec o fâşie de iarnă.
Nu mi-au desenat niciodată o bunică.
Nu mi-au explicat niciodată nimic.
Învelită intr-un colţ al feţei de masă
număr din când în când firmituri.
Cerul se apleacă atunci peste balustrada cu stele.
Mi-ar fi plăcut o bunică care
să-mi taie cu o furculiţă mare,
felii de pâine asemeni unor cadrane de ceas.
Mi-ar fi plăcut uneori să am pâine.
Unora le place jazz-ul
Unii au unghile mai lungi decât privirea.
Unora le cresc cuie sub pleoape.
Norii mă împing uneori cu mâinile.
Eu dorm pe-un pat făcut din unghii
Căruia îi pilesc săptământal perna.
În fiecare dimineaţa îmi dau somnul cu ojă
şi-l las să se usuce
bătut în două cuie sub o pleoapă.
Unii au sub limbă dinţi cu care văd.
Unora le intră universul într-o doză de Coca-Cola.
Cerul mă presează uneori între două fire de iarbă.
Eu întind atunci când iau cina
O faţa de masă peste o doză de Coca-Cola.
În fiecare seara,
De frică sa nu-i uit gustul,
ascund sub limbă
O bucată de apă
Lungă cât trei dinţi şi jumătate.
Cu unghia groasă, ascuţită
a degetului mare de la piciorul stâng,
Unii mi-au înjunghiat aseară
pisica în mustăţi.