,,Spărgătoru de nuci” a fost jucat pentru
prima oară la 6 decembrie 1892, la Petersburg.
Este un balet feeric în două acte (trei
tablouri). Muzica a fost compusă de Piotr Ilici Ceaikovski. Libretul îi aparţine
lui Marius Petipa, după versiunea
lui Alexandre Dumas, din basmul,,Casse-Noisette”, care l-a
preluat la rândul său după basmul
lui E.T.A. Hoffmann. Coregrafia a fost concepută de Lev
Ivanov.
Decorurile au aparţinut lui M. Bociarov şi lui
K.M. Ivanov, iar costumele au fost realizate de I. Vsenalojski şi de Ponomarov.
Personajele spectacolului sunt următoarele: Preşedintele,
Soţia sa, Maria (Clara sau, din unele versiuni, Maşa) şi Fritz, copiii lor,
Unchiul Drosselmayer, Bunicul, Bunica, Guvernanta, Spărgătorul de nuci – Prinţul
din poveste, patru păpuşi
(Vivandiera, Soldatul, Arlechinul, Columbina), Regele şoarecilor, Zâna fondantelor, Prinţul Kocluş, copii, oaspeţi, şoareci,
soldaţi, fulgi de zăpadă, pitici, diverse păpuşi.
Subiectul
Actul I:
În casa preşedintelui Silberhaus s-a împodobit
bradul. Apar musafirii. Bradul este aprins. Intră copiii. După ce aceştia şi-au primit darurile, intră consilierul Drosselmayer, aducând darurile sale sub forma unor păpuşi care se mişcă asemenea unor fiinţe vii. Preferatei sale,
Maria, fiica preşedintelui, el îi dăruieşte şi un spărgător de
nuci simplu. Acest spărgător de nuci îi place fetiţei mai mult decât toate celelalte daruri.
Pentru a o
necăji, Fritz, fratele şi ceilalţi băieţaşi, îi iau jucăria şi o
strică. Cu lacrimi în ochi, Maria se îngrijeşte de spărgătorul de
nuci ca de un bolnav, îl leagă şi îl culcă. Musafirii pleacă, serbarea se sfârşeşte, toţi se îndepărtează. Bradul se stinge, dar Maria nu poate să doarmă, ea se
tot gândeşte la spărgătorul de nuci şi în timpul nopţii. Folosindu-se de împrejurarea că toţi ceilalţi dorm, vine să se mai uite o dată la el. Este miezul nopţii şi iată că se aude
cum din toate colţurile se furişează şoarecii.
Se întâmplă o minune- bradul creşte şi creşte; toate jucăriile şi dulciurile se însufleţesc. Se trezeşte şi capătă viaţă şi Spărgătorul de nuci cel schilodit. Începe o luptă cu şoarecii, care, sub conducerea împăratului
lor, cuceresc cu uşurinţă soldaţii
de turtă dulce.
Atunci,
soldaţii de plumb, sub conducerea Spărgătorului de nuci, pornesc atacul împotriva şoarecilor. Începe o bătălie aprigă. Spărgătorul de
nuci se luptă cu împăratul şoarecilor,
iar în clipa în care
acesta din urmă biruie,
Maria îşi
scoate papucelul şi-l aruncă în împăratul şoarecilor. Acesta moare, şoarecii
sunt învinşi, iar Spărgătorul de
nuci, transformându-se într-un prinţ frumos, îi mulţumeşte salvatoarei sale şi o duce în ţara fermecată. Ei zboară pe lângă o pădure, în timp de
iarnă şi toţi fulgii de zăpadă îi apar Mariei ca fiinţe vii.
Actul al
II-lea îi transpune pe spectatori în ţara de poveşti a Zânei Acadea- împărăţia bunătăţilor, dulciurilor şi a jucăriilor. Zâna Acadea şi
suratele ei întâmpină bucuroase
pe prinţul Spărgător de nuci şi pe salvatoarea lui. Ele laudă
vitejia Mariei. La dansurile vesele ale dulciurilor şi jucăriilor iau parte Maria cu Spărgătorul de
nuci şi cu fermecătoarea Zână Acadea.
Tema
Baletul se
încadrează în epoca romantică, însuşindu-şi personaje şi teme corespunzătoare,
expresive, de o puternică forţă emotivă. Tema exprimă biruinţa luminii şi binelui împotriva puterilor întunericului şi răului. Dublul aspect al baletului,,Spărgătorul de
nuci”- îmbinarea
principiilor simfonice de operă cu trăsăturile
teatrului de păpuşi- urmăreşte ţeluri
realiste: lumea păpuşilor reprezintă o alegorie a vieţii omeneşti de luptă, suferinţă şi
victorii. Marele compozitor umanist, Ceaikovski, a însufleţit chipul păpuşii, înzestrând Spărgătorul de nuci cu trăsăturile
eroismului şi ale celui mai înalt
umanism. Astfel, graniţa dintre lumea păpuşilor şi
realitatea vie, se şterge, acest caracter alegoric al fabulei vădindu-se încă din trecerea de la introducere către primul tablou.
Analiza coregrafică
Coregrafia
a fost concepută de Lev Ivanov. La aceasta a participat un balet numeros,
alcătuit din tineri atletici şi excelenţi dansatori. Semnificative pentru actul
I sunt următoarele dansuri:
dansul păpuşilor, dansul Spărgătorului de
nuci, dansul Bunicului (primul tablou), valsul fulgilor de zăpadă, în cel de-al
doilea tablou. Primele două păpuşi execută un dans
vior (Allegro molto vivace - foarte repede, plin de viaţă), urmat de valsul Arlechinului şi al Columbinei şi
de un final presto. Urmează dansul Spărgătorului de
nuci şi dansul Bunicului.
În tabloul
al doilea, Lev Ivanov a reuşit să creeze un
moment impresionant, dând o probă uimitoare de marele său talent. Astfel se citează dansul
fulgilor de zăpadă. Fulgii de zăpadă înconjoară într-un ritm de vals, pe
Maria şi pe Prinţ, în drumul acestora
spre regatul dulciurilor. Valsul fulgilor de zăpadă a fost executat de 64 de
dansatoare şi reprezintă una din
cele mai strălucitoare piese de
dans clasic, fără nicio virtuozitate, ci numai simpli paşi dispuşi
într-o înlănţuire riguroasă, desfăşurarea coregrafică desenând grupările cele mai neaşteptate. Astfel,,,Spărgătorul de
nuci” se bucură şi în continuare de preţuirea tuturor companiilor
care l-au înscris la loc de
cinste în repertoriul lor permanent.
Citește
materialul integral în ComUnique Nr. 10-12 / 2015