Evoluţia dramaturgiei latine, în sensul spectacolului de teatru, este însoţită de ivirea primelor edificii destinate acestui scop,locaţii unde se recurgea la estrade provizorii, iar spectatorii stăteau în picioare.
La început spectacolele aveau loc la ocazii
festive. Existau reprezentaţii de flaut realizate probabil de artişti
etrusci,obligatoriu tragedii, comediile facându-şi apariţia abia în secolul
al-II-lea î.Hr.
La sfârşitul veacului al-III lea i.e.n spectacolele
se jucau la Roma pe scene de lemn anume construite, cu prilejul sărbătorilor
oficiale ale oraşului: Ludi Megalensis în aprilie; Ludi Apollinares în iulie, Ludi
Romani sau Magni în septembrie şi Ludi Plebei în noiembrie. În afară de
spectacole, se mai jucă teatru şi cu prilejul inmormântarilor sau întoarcerii
triumfale ale generalilor din război.
O comedie începea cu un prolog în care se făcea
rezumatul piesei ce urma să fie prezentată. De obicei, piesele erau însoţite de
muzică, de aceea rolul actorilor erau de 2 categorii: diverbia - care cuprindea
monologuri sau dialoguri vorbite şi cantica - monologuri sau dialoguri cântate.
Aceasta trebuia să fie vie, naturală, să exprime
direct situaţii şi împrejurări locale, să procedeze în general cu date dintr-o
ordine principală a vieţii umane, să aducă în scenă moravurile epocii şi pe ale
locului; stări de spirit capabile să exprime simţirea curentă a colectivităţii
naţionale.
Cei mai însemnaţi şi importanţi în comedie ai
teatrului latin sunt Plaut si Terentius.
Plaut a fost considerat cel mai mare dramaturg al
Romei şi părintele comediei realiste satirice europene. S-a născut la Sarsina,
la 254 i.e.n şi a murit în 184 î.Hr. A scris peste 120 de piese, dintre care i
s-au atribuit doar 90 complete şi păstrate sunt 21 de piese.
În randurile ce urmeaza imi propun sa dezbat
comedia latina în accepţiunea lui Plaut.
Am ales aceasta temă deoarece opera acestuia oferă
un interesant tablou de moravuri, lucrarea în cauză abordând unul dintre
acestea,şi anume: raportul dintre stăpâni şi sclavi, aspiraţia acestora de a
scăpa din jalnică lor situaţie.
Prin prezenta lucrare propun prezentarea succinta a
comediei latine, făcând referire la opera lui Plaut, a cărui originalitate
poate fi „confundată” uşor pe fondul traducerii din Menandru. Pentru inceput voi
rezuma cele 21 de piese ale acestuia, urmând ca, mai apoi, să ne oprim asupra
unei tipologii de personaje create de acesta si anume: sclavul, privit din
accepţiuni diferite.
De asemenea atenţia mi-a fost captivate de faptul
ca acesta ţine seamă, deopotrivă, atât de gusturile vulgare ale unora cât şi de
nevoile de rafinament ale altora, incât va da unele sfaturi directe:
spectatorii se se abţina de a dormi, sforăi, în timpul jocului, femeile să vorbească mai puţin, parinţii sa-şi supravegheze copiii, asa încât aceştia sa
nu tulbure spectacolul, si ca fiecare sa-şi ia locul în amfiteatru. Toate
acestea ne dovedesc că Plaut era conştient de calitatea a unei bune parti din
publicul sau. Astfel, esenţial pentru Plaut, e sa facă publicul să râdă neţinând
cont ca desfăşurarea situaţiilor sa fie veridică si coerentă. Plaut, în consecinta,
simplifică, schematizează, unde este cazul, exagerează, preocupările apărând
doar caricaturi, în raport cu modelele lor greceşti, subiectele sale fiind
făcute sa placă întregii lumi.
Daca legătura intimă cu viata poporului i-a
furnizat insăşi substanţa operei sale, ambianţa spirituala din momentul cand el
a inceput sa scrie si-a pus pecetea pe creaţia sa, scopul pe care acesta
si-l propune e de a lovi viciile si nedreptătile şi nu în ultimul rând, de a da
o lecţie de morală.
Citește materialul integral în ComUnique Nr. 10-12 / 2015