Luminiţa şi Mihael BIŞAG
Nimeni nu a putut spune până astăzi ce e bine şi ce este rău, şi în mod sigur nici în viitor nimeni nu va putea spune. Deşi nimeni nu poate spune ce este bine şi ce este rău, acţinile sunt calificate în bune şi rele. Este un proces instinctiv, prin care aprecierea se face sub prisma criteriilor morale.
Morala a devenit atât de complexă şi de contradictorie deoarece valorile ei nu se mai constituie în ordinea vieţii, ci s-au cristalizat într-o regiune transcendentă ei, păstrând slabe legături cu tendinţele iraţionale şi vitale. Morala spune: lucraţi pentru trimful binelui! Pentru împlinirea datoriei, prin respect, prin sacrificiu, modestie şi multe altele. Toate acestea par simple vorbe, deoarece ele nu cuprind doar un vag formal, ci mai cu seamă un vag în determinările concrete de conţinuturi. În faţa faptului imediat toate principiile morale sunt atât de nule încât ajungi să te întrebi de ce n-ar fi mai acceptabilă o viaţă fără criterii.
Morala nu poate fi salvată, iar acei care susţin că în faţa eternităţii ea totuşi poate fi salvată se înşeală enorm. Singura care trimfă este virtutea. După toate mizeriile acestei lumi, apare triumful binelui şi biruinţa definitivă a virtuţii. Eternitatea înghite, anulându-le toate plăcerile şi satisfacţiile superficiale, tot ceea ce se numeşte virtute, faptă bună, acţiune morală. Eternitatea nu duce nici la triumful binelui şi nici la triumful răului, ci anulează totul. Nu se poate vorbi despre un acces obiectiv al eternităţii, ci numai de o trăire subiectivă a acestei eternităţi, care nu se poate realiza decât prin discontinuităţi în vieţuirea timpului.
Emil Cioran spunea: ,,Deci suferiţi, beţi, sorbiţi cupa plăcerii până la urmă, plângeţi sau râdeţi, scoateţi strigăte dedisperare sau de bucurie, cântaţi de iubire sau de moarte, căci şi aşa nimic nu sealege de tot! Întreaga morală n-ar vrea să facă din această viaţă decât o sumă de ocazii pierdute’’.