Revista ComUnique Nr. 10-12 / onLine

onLine

Dr. Ardian KYCYKU: Mai multe morţi – o singură profesie

Acum un deceniu, exilul clasic, în toate ipostazele sale, încă era o şansă de a nu-şi pierde memoria şi sufletul. Plecarea din mediul natal, trecerea prin furcile haosului şi încercările lumii mari, dominată de urbanism, de neprevăzut, de autism colectiv, de sunete şi mirosuri mai mult necunoscute, decât noi, şi dorul ca expresie a pocăinţei – ca să nu spun a putinţei de a-ţi rescrie viaţa trecută – nu ieşeau din tiparul surghiunului antic. Exilul încă era Dispariţia lentă a exilului şi, implicit, a conceptelor de casă şi dor. În momentul respectiv, când scriam o parabolă a vinului care nu aprecia înnobilarea prin stătut în sticlă, ci se văita fără întrerupere că se sufocă, moare, dispare, până ce s-a eliberat şi a devenit oţet, mi se părea mai demnă de literatură, decât de viaţă. Era greu de presimţit atunci că oţetul nu duce niciodată dorul de a redeveni vin.

Pentru a supravieţui în lunile şi / sau anii de început – când cei mai mulţi sunt lipsiţi de o identitate clară şi certă – exilantul este obligat să-şi reinventeze viaţa din care a plecat. Ar trebui realizată cândva, fie şi numai de dragul literaturii, o antologie a acestui gen de fabulaţii, care conţin un procent ameţitor de copilărie şi care, deşi sunt folosite în alte scopuri, ocrotesc metafora. Oameni de nimic, anonimi, dar şi celebrităţi, i-au convins treptat pe ceilalţi, mai ales pe străini, convingându-se până la urmă şi pe ei înşişi, că trăiseră ca nişte eroi, sau / şi victime care merită orice răsplată. În absenţa celor pribegiţi, şi cei rămaşi în patrie au început să fabuleze, în primul rând pentru că nu mai aveau martori care să dovedească adevărul întâmplărilor. Acelaşi fenomen s-a aplicat apoi, rapid, asupra mediatizării cărţilor scrise şi tipărite de ei. O suferinţă, o neputinţă, o cenzurare obişnuită, autentice sau născocite, cereau insistent ca valoarea artistică să fie luată drept merit biografic şi viceversa. Astfel, valoarea individuală a celor exilaţi şi a celor rămaşi, a celor care suferiseră şi a celor care-şi inventaseră suferinţele au început să se egaleze, devenind ambele născocite, deoarece societatea de consum nu agreează trecutul.

Citește aici restul materialului

UNIVERSITATEA ROMÂNĂ DE ŞTIINŢE ŞI ARTE ”GHEORGHE CRISTEA”

CENTRUL DE CERCETARE COMUNIC@RTS

DEPARTAMENTUL DE LIMBI STRĂINE ŞI IMAGOLOGIE

Organizează

Simpozionul Internaţional ”C o m U n i q u e”: Carte, comunicare, cercetare (Partea II)

T E M E

1.      Învăţământul de nişă şi perspectivele sale în context european

2.      Aspecte ale învăţământului universitar vocaţional

3.      Cultura organizaţională în Administraţia Publică

4.      Dreptul forţei, forţa dreptului şi rolul diplomaţiei

5.      Combaterea infracţionalităţii în lumea globală

6.      Tradiţie şi experiment în spectacolul contemporan

7.      Ipostaze ale multiculturalismului în perioada actuală

ÎN ATENŢIA PARTICIPANŢILOR

Participanţii – cadre universitare, academice, intelectuali, masteranzi, studenţi – sunt invitaţi să prezinte rezultate ale cercetărilor recente corespunzătoare tematicii simpozionului. Lucrările selectate vor fi publicate în volum.

Lucrările vor fi redactate în limbile română şi / sau engleză, în MS Word, format A4, Times New Roman 14 Single, margini 2,5 cm, şi vor fi trimise prin e-mail (comunicarts@gmail.com).

TERMENUL DE TRIMITERE A LUCRĂRILOR  este 30 septembrie 2015.

Lucrările Simpozionului se vor desfaşura la data de 10 octombrie 2015, începând cu ora 10.00, în sediul Universităţii Române de Ştiinţe şi Arte ”Gheorghe Cristea” din Str. Matei Basarab nr.18 bis.

I N F O

UNIVERSITATEA ROMÂNĂ DE ŞTIINŢE ŞI ARTE „GHEORGHE CRISTEA”

B-dul Energeticienilor 9-11, Sector 3, Bucureşti, Tel: +40 21 340 90 49

www.ugc.ro, E-mail: comunicarts@gmail.com

Litteris Forum 2015

UNIVERSITATEA ROMÂNĂ DE ŞTIINŢE ŞI ARTE ”GHEORGHE CRISTEA”

EUROPEAN ACADEMY OF PERFORMING ARTS

DEPARTAMENTUL DE LIMBI STRĂINE ŞI IMAGOLOGIE

CENTRUL DE CERCETARE COMUNIC@RTS

Organizează

Litteris Forum 2015

- întâlnire culturală dedicată tinerilor pasionaţi de literatură şi arte -

Scopul acestui forum (de altfel, unul dintre punctele principale în programele de cercetare ale instituţiei noastre) este să contribuie la cunoaşterea, aprofundarea şi mediatizarea literaturii şi artelor româneşti în cadrul învăţământului preuniversitar românesc, precum şi să sprijine creaţia artistică a elevilor, în noile coordonate cultural-educaţionale din Europa actuală.

Forumul se desfăşoară sub deviza „Comunicare în arte şi Artă în comunicare”

Se va acorda Premiul Litteris pentru secţiunile:

•   Poezie

•   Proză

•   Eseu (literatură, imagologie, artele spectacolului)

•   Scenariu (text de teatru, cinematografie, balet)

•   Traduceri (din limba română într-o limbă străină şi invers)

• Artele Spactacolului (spectacol realizat de participanţi – fragmente pe CD, sau Synopsis)

Premiul Litteris pentru această ediţie constă în obiecte necesare studiului şi creaţiei, în diplome personalizate şi în asigurarea unui loc de student la una dintre specializările Universităţii Române de Ştiinţe şi Arte „Gheorghe Cristea”.

Înmânarea premiilor se desfăşoară la sediul nostru din Str. Matei Basarab nr. 18 bis, sector 3, Bucuresti, la 11 iunie 2015.

Rezultatele şi o descriere a evenimentului vor fi oglindite în revistele ComUnique, ChoresponDans şi euArts, precum şi în alte organe de presă scrise şi electronice. Textele alese vor fi publicate într-o antologie care va fi accesibilă şi online.

Sunt invitaţi să participe toţi tinerii pasionaţii de literatură şi arte, inclusiv românii sau cei de origine română care trăiesc în străinătate.

Lucrările trebuie trimise la e-mail-ul: comunicarts@gmail.com

până la data de 20 mai 2015, cu menţiunea Litteris Forum

Pentru a uşura şi eficientiza activitatea Juriului, avem rugămintea ca textele să nu depăşească 10 pagini A4, Times New Roman 12 / 1 rând. Ele trebuie să fie însoţite de datele de contact ale autorilor: Nume, Prenume, Liceu / Şcoala, Adresă poştală şi de e-mail, şi un număr de telefon. De asemenea, fiecare participant trebuie să completeze şi o declaraţie pe propria răspundere privind originalitatea lucrărilor trimise. Litteris Forum nu are nicio pretenţie privind drepturile de autor ale participanţilor

Finaliştii pot aduce cu ei prieteni şi susţinători. La cerere, autorii pot citi sau / şi interpreta din lucrările proprii în seara de premiere.

Echipa Litteris Forum

Prof.univ.dr.ing. Lidia CRISTEA: The triad communication-negotiation-mediation

Abstract

The present paper try to establish the board between the communication –negotiation and mediation in the context of the globalization of the conflict potential between the members of the community, the concerns, the entrepreneurs and also the regions and states.

We analyzed the theoretical concepts starting point being the conflict at the macro level system and go in to the deep micro points with target the equilibrium between negotiation and mediation.

Key words: conflict, mediation, communication, negotiation.

1.     Conflictul

Conflictul reprezintă orice stare de dezacord la nivel macro sau microsistem, un mijloc adecvat de inovare şi progres când este în permanenţă monitorizat, o sursă fără limite de teorie a contradicţiilor.

Definiţii:

1. ’’Neinţelegere, ciocnire de interese, dezacord, antagonism, ceartă, discuţie violentă[1]’’.

2. ’’Un dezacord sau o coliziune acută între interese, idei, etc., care se referă mai degrabă la proces, decât la rezultat’’[2].

3. Conflictul reprezintă ”procesul care începe atunci când una din părţi înţelege că cealaltă parte l-a privat, sau urmează să-l priveze de un drept sau bun al său[3]’’.

4. Morton Deutch [1] arată că acţiunile incompatibile ce se obstrucţionează reciproc, limitează probabilitatea de producere şi evident duc la conflict.

5. Lewis A. Coser escaladează conflictul la o luptă cu scopul dominării puterii, resurselor şi anihilării rivalilor.

Andrei ŞERBAN dixit…

Bogdan ULMU: Să ne mai scuturăm, oleacă, de profesie. Să discutăm despre Iaşi, fiindcă staţi aici de cîteva săptămîni bune, şi fiindcă suntem la un băruleţ, în centrul oraşului: vă pun, deci, o întrebare meta-teatrală (şi eu fiin d bucureştean, ca şi dumneavoastră): ce vă place şi ce nu, la capitala Moldovei. Nu e o întrebare uşoară. Ştiu că sunteţi sincer şi vă cer o opinie sinceră.

Andrei ŞERBAN: Nu-mi place cum şi-a bătut joc de Iaşi, Ceauşescu. Sunt multe blocuri oribile care ascund locurile pe unde au trecut Eminescu, Maiorescu şi Creangă.

Mai e puţin şi din oraşul vechi: str. Lăpuşneanu, Copoul, Plopii fără soţ...

Dar unde locuiau Eminescu, Maiorescu? Unde era Junimea?

Mai e Casa Pogor...

Dar toate astea le vezi într-o zi. Pentru un oraş atît de plin de cultură, e cam puţin...

La Bolta Rece aţi fost?

Da: din păcate nu mai e ce era. A ajuns un birt ordinar. A rămas comunist. Chelnerii sunt... cum sunt, mîncarea e proastă, hainele-ţi miros, după ce ieşi de-acolo, timp de două zile... Nu poţi avea un sentiment romantic, la Boltă.

Totuşi, acolo au băut Eminescu şi Creangă. Dar v-a plăcut totuşi, ceva, în Iaşi?

Da, bisericile şi mănăstirile sunt superbe, nişte bijuterii... Nicăieri nu există atîtea biserici frumoase, într-un singur loc. Atmosferă plină de nobleţe...

Şi oamenii?

N-am avut ocazia să cunosc multă lume din Iaşi: am fost la o întîlnire cu studenţii, a fost plăcută...

Acad. Răzvan THEODORESCU – Acad. Kopi KYÇYKU: Uniunea constantă, la nivel doctrinar, al lui regnum cu sacerdotium

Kopi Kycyku: Ce reprezintă, în opinia Dumneavoastră, creştinismul ortodox, într-un fel dominant în Europa de Răsărit?

Răzvan Theodorescu: În legătură cu această cultură ortodoxă, care, aş spune, defineşte Europa Răsăriteană, ar trebui să dăm răspuns urgent la o chestiune care este pusă pe tapet ori de câte ori au au loc mari întâlniri intelectuale, şi anume: ce reprezintă civilizaţia Ortodoxiei în Europa de astăzi? Este vorba aşadar de locul actual al acestei civilizaţii, forjată peste ceea ce reprezenta, în opinia majorităţii covârşitoare a oamenilor politici, începând cu Renaşterea, Universitas christiana, care, după părerea lor, se oprea la graniţa răsăriteană a lumii catolice şi protestante: adică pe undeva între Ţările baltice şi Rusia sau între spaţiul croato-sloven şi cel sârb. Şi aceasta – mai trebuie adăugat - deşi valorile Ortodoxiei fuseseră evocate, în numeroase împrejurări, ca fiind o paradigmă, de către cele mai înalte instanţe spirituale ale aceluiaşi Occident (gândul meu se duce în aceste momente la una dintre cele mai importante scrisori apostolice ale papei Ioan Paul al II-lea, din ultima vreme, Orientale lumen, care subliniază importanţa ofertei actuale a Ortodoxiei).

Dr. Luminiţa TĂRCHILĂ: Fragmentarium-ul - nucleul cel mai adânc al operei eminesciene

Fiecare gând trecut din „sala iluminată cu pereţi de oglinzi” a inteligentei poetului în flilele „fragmentariului” s-ar putea imagina ca „firul de colb” despre care ii vorbea inţeleptul Rubon calugărului Dan.” Fragmentariumul” ar fi, prin urmare „roata” sufletului liric eminescian „miscată-n loc” pe câmpul vast al operei literare, iar cugetarea „firul de colb care va trece prin toate locurile prin care trece invârtindu-se, dar numai în şir, pe când roata chiar in aceeaşi clipa e in toate locurile cuprinse de ea”1. Era mare amărăciunea poetului la gândul despre „Clasa culta” a vremii sale, care „in cea mai mare parte, nu este românească”2, fiindcă „greci şi bulgarii aşezati in târgurile noastre si-au trimis feciorii la Paris si aceştia s-au intors... ca tineri români. Neavând nicidecum priceperea tărei, vorbind in locul limbei naţionale un jargon francezo-bulgăresc, necunoscând istoria si legile ţari nestiind întru cît acestea doua pot fi puse drept temelie dezvoltării noastre, aceşti tineri sunt lipsiti cu totul de simţul istoric”3.

Drd. Silvana LEKA: The memory of the community…

(Sea in the historic memory of the Albanians /

Proverbs, rituals, customs, codex’s, texts and notions in Albanology)

The sea and its paradigm have left their imprints and marks in the psyche, prehistoric and historic memory of the Albanians. The memory of the community has managed to record, conserve and transmit examples, witnesses and proofs of coexistence between Albanians and sea, as well as witnesses of their “anger” toward it.

Just as history does, the folklore and especially the language craft memory and collective inheritance. But such common memory, for better and more, was preserved and inherited in its most expressive and articulated form as folklore.

There exist a considerable number of scholars that have made research on the sea traces on the memory of the Albanians. Thanks to these studies it has been able to collect, to classify, to interpret the presence of sea in the cycle of Brave Knights, to trace traditions, rites and crafts, fairytales, legends, oral traditions and facts upon sailors, pirates and distinguished captains of the sea, as well as other transversal data about the presence of a sea related culture such as, olives, salt, fishing, the crafts and other special abilities that relate with the sailing and the relationship of sailors with the coast, in the Albanian tradition.

Dr. Antonio FRATTASIO: Tipologia războaielor

Bioma

Dacă pe o oarecare porţiune a teritoriului nostru o considerăm suficient de omogenă, putem distinge în ea cele două tipuri de vieţuitoare: vegetal şi animal. Bioma reprezintă echilibrul delicat şi schimbător pe acest teritoriu între cele două sisteme: cel vegetal şi cel animal, care interacţionează cu prezenţa omului. Omul sapiens sapiens, la începuturile apariţiei sale pe pământ, era mai degrabă un prădător. Recoltarea fructelor spontane era o sursă importantă de hrănire, însă de mâna a doua. Supravieţuirea sa era strâns legată de cantitatea de hrană pe care era în stare s-o producă prin vânat şi pescuit. Ei bine, o discretă schimbare a echilibrului în cadrul ecosistemului: o iarnă mai friguroasă, o secetă, o epidemie printre erbivori, provoca o lipsă de alimente care putea periclita existenţa clanului. Ne închipuim aşadar ce catastrofă climatică, legată de cea din urmă glaciaţiune a lui Wurm, au trebuit să înfrunte strămoşii noştri. Pământul a fost supus unei scăderi bruşte a temperaturii, câmpiile fertile au fost acoperite de zăpadă şi de gheaţă. De la abundenţă, s-a trecut la pustiu. Ca să supravieţuiască, oamenilor le-a fost absolut necesară mutarea mai spre Sud, sau să-şi îmbunătăţească tehnicile de vânat: să scoată din vizuină prăzile, să urmeze migraţiile periodice ale marilor turme de erbivori. De asemenea, ei au fost nevoiţi să-şi construiască adăposturi, să-şi confecţioneze îmbrăcăminte calde pentru corp, până la 18 de grade. Să mănânce, să bea şi să se adăpostească. În sfârşit, trebuia să supravieţuiască şi să se înmulţească.

Eugenia Ţarălungă – biu (poeme şi texte-bloc)

Chiar şi în acest deloc splendid secol p(r)ostmodern în care nenorocul te aşteaptă aproape la fiecare colţ de stradă, se poate spune că există şi coincidenţe fericite… Spre exemplu, într-o zi de marţi, probabil că nu şi 13, trebuia să joc rolul lui Hermes şi să duc o carte cu dedicaţie cuiva, dar, după ce am ajuns, doamna m-a rugat să aştept puţin… Spre surprinderea mea, la plecare, mi-a dat o altă carte cu dedicaţie pentru,,expeditor”, dar eu, pe drum, asemenea cetăţeanului turmentat (chiar dacă nu eram deloc asa!), am îndrăznit să arunc un ochi în interiorul ei şi apoi, dupa primele poezii, am citit mai multe în acea seara şi apoi câteva zile la rând m-am tot delectat cu poeziile sale, uitând total de,,destinatarul” cărţii…

Loredana BOROŞ: Vârful ceasului (poezii)

Pentru că...

Ne-am durut spre inimi,

Ne-am batut in taceri,

Ne-am invatat

Sa ne dezvatam de noi.

Usor de parcurs valea.

Insa muntele il vom vedea

Oricat de raciti am fi –

emotional vorbind

Pentru ca ne sucim.

Hai, la vale, ca e dimineata

Si nu vreau sa ma trezesc

Cu tine peste tot.

  

Fiu al meu

Să mă alungi din ochii tăi

Atât iţi mai aduci aminte...

Ca un blestem că n-ai răbdare

Să fi mai rău, să fi mai mare,

Îmi pui in cale mii de ţinte.

Eu trec de ţinte, mă rănesc

Privind fărâma dintre noi

Ce nu mă lasă să-mi cerşesc

Un fir din vechiul te iubesc

Şi-un fiu la sânii mei cei goi!

Rămîn aici, culcată inspre tine

Cu braţ gătit să te primesc...

Uşa o las, inchid doar gura bine.

Şoptesc un gând ce stă pe vine:

Avându-te, nu te găsesc...

  

Cuc

Atingi cu cerul

vârful ceasului

fără să strici nimic

din zborul-vis.

Numai ce ai lăsat

o pată

cu miros de om pe o lopată

de lut.

Atât durează timpul:

cât tine.

Doar triştilor nu li se dă timp

şi nici explicaţii. Doar lut

Fără miros.

iar vârful ceasului

Nu are cuc.

  

*

De cate ori, iubire,

din prea mult amor,

Din obisnuinta,

in treacat sau nestire

Mi-ai rasturnat cutia

     cu Candva-cuvinte?

Nu e tarziu,

poti sa-mi aduci iertari

Sau slefuiri

din bunul aducerii-aminte:

Pozele de miri

si o cafea fierbinte.

Te prea-iubesc! Candva cuvinte,

azi ne multumesc.

  

Oarbă

Nu-mi rupe flori,

Rupe-mi două stele.

Aruncă-le in râu

Şi vor ajunge-n mare.

Iar la malul mării

E privirea mea.

Iubirea este oarbă.

Acum pot privi

Cu cele două stele.

Dr. Dan VĂTĂMAN: Consideraţii evolutive privind personalitatea juridică a Uniunii Europene

Abstract

After nearly sixty years of development, the European Union has become an important actor in international relations and is a benchmark for stability, democracy and human rights. In order to promote these values, the European Union needed effective and coherent tools, adapted not only to the functioning of an enlarged Union of 27 Member States, but also for the rapid changes that the world of today is facing. By adopting the Treaty of Lisbon, the European Union has acquired legal personality, which allows it to work more effectively and consistently worldwide, thus acquired a strengthened position in relations with partner countries and organizations around the world. Considering that until the acquire legal personality the European Union was based on the European Communities that each had separate legal personality and so there were a series of controversies about the legitimacy of the Union's relations with other subjects of national law and international law. Therefore, this article tries to clarify unclear aspects regarding the legal personality of the European Communities / European Union and also to analyze the provisions of the Treaty of Lisbon according that the European Union may exercise its legal personality in the legal order of the Member States and in the international legal order.

Keywords: international agreements, international organizations, legal capacity, legal personality of the European Union, Treaty of Lisbon.

Dr. Adrian CURCAN: Corespondenţe între curente artistice din artele plastice şi muzică

Similitudinile curentelor celor două arte le regăsim, în manifestările artistice din secolul al XX-lea în artele plastice şi în muzică strâns legate prin atitudinile sincretice ale artiştilor, prin corespondenţe între Abstracţionismul din artele plastice şi Serialismul integral din muzică, între Dadaism şi Pop-art ca o paralelă la Aleatorism.

Apoi regăsim corespondenţe între curentele cu aceleaşi denumiri manifestate în ambele arte şi anume Minimalismul, Suprarealismul, Arhetipalismul, Postmodernismul.

Dar pentru a susţine documentat corespondenţa artelor plastice cu muzica, prin similitudinile curentelor artistice, voi analiza punctele de vedere comune celor două arte, prezentate şi de o reprezentantă în domeniul muzicii, Monica-Cristelena Papandonatu, în teza sa de doctorat Aspecte comune ale muzicii cu artele plastice în a doua jumătate a secolului XX.

În manifestarea similitudinilor concepţiilor în curentele artistice ale celor două arte, în muzică şi artele plastice, se constată un decalaj între replica muzicală şi cea a unui curent plastic, care nu au evoluat simultan, arta plastica fiind cea care a dat tonul schimbării curentelor, conform unor opinii cărora dominant este în sistemul nervos simţul văzului, în proporţie de 70% faţă de cel auditiv.

O altă cauză a apariţiei curentelor artistice plastice mai devreme decât cele muzicale, spre exemplu a Abstracţionismului, ar fi gradul de accesibilitate vizuală a exprimării artistice, cât şi a timpului mai îndelugat de elaborare a unei opere muzicale, faţă de crearea unei opere în pictură sau în sculptură.

Drd. Alice TEODORESCU: From the “moving image” of Futurism to the visual art of today

1. The photographic paradox

“We despise the precise, mechanical, glacial reproduction of reality, and take the utmost care to avoid it. For us this is a harmful and negative element, whereas for cinematography and chronophotography it is the very essence.” (38), argues Anton Giulio Bragaglia in his Futurist Photodynamism manifesto, as another paradox shapes into the artistic movement founded by Marinetti. Although in the middle of an age where photography was a new, developing technique, the Futurists that praised the mechanical, were quite skeptic in regards to the rigor mortis of an image produced by the camera. Yet, as the movement was growing, this technological novelty was ideal for “propagandistic” means, especially since Futurism was associated with the Fascist ideology that needed a strong visual component so as to reach a nation and even more. Gerardo Regnani underlines: “Nonetheless, the use of photographic images as part of the Futurist public relations machinery stood in marked contrast to the Futurists’ conflicting relationship with photography as an artistic medium” (179), therefore pointing to the clear separation between photography as art and techne.

Pierdut in interior - de Corina LINTE

La adevărata fericire omul ajunge numai dacă înfăptuieşte eliberarea de alţi oameni, iar a se elibera înseamnă a despărţi mai întâi soarta sa de presiunea altor exemple, dând vieţii pecetea propriilor naturi şi gusturilor lor.

Fiecare om are în viaţă multe planuri, însă numai un singur scop. Cine cugetă, acela va afla uşor acest scop pentru că el se află în pasiunea noastră, în viaţa noastră, deşi adesea neclar şi de neînţeles.

Acest scop este întreaga soartă a omului pe pământ. Ca şi omul care a pornit de acasă spre oraş, tot aşa omul porneşte din nimic în viaţă, spre scopul sau. Câtă vreme scopul nu este înfăptuit, omul există deoarece este întreg în putere şi acţiune, iar când scopul este în sfârşit atins, omul încetează de a mai fi putere şi acţiune şi devine lui însuşi nefolositor, păgubitor faptelor sale.

Una dintre marile fericiri ale omului ar fi să-şi descopere scopul, dar şi calea de urmat pentru a-l obţine. Sunt nefericiţi cei care nu-şi descoperă scopul lor adevărat.

Aspecte psihologice ale comunicării interpersonale - de Alexandru Gabriel CHIRIAC

1. Noţiuni generale despre comunicare. Funcţiile şi structura comunicării

Etimologic comunicarea provine din „comunicus” (latină) – comun; iar verbul „a comunica” – semnifică a face ceva în comun. Ce este comunicarea? Firesc, definiţiile sunt numeroase şi diferite.

Exemple de definiţii ale comunicării:

1. Comunicarea este un proces în care oamenii îşi împărtăşesc informaţii, idei şi sentimente (Hyles S. şi Weaver R.);

2. Comunicarea este procesul prin care o parte (numită emiţător) transmite informaţii (un mesaj) altei părţi (numită receptor) (Baron R.);

3. Comunicarea reprezintă un proces de viaţă esenţial prin care animalele şi oamenii generează, obţin, transformă şi folosesc informaţia pentru a-şi duce la bun sfârşit activităţile sau viaţa.(Brent D.R.)

Indiferent de definiţiile avansate, important de reţinut este că acest amplu demers care este comunicarea a fost percepută şi este tratată ca element fundamental al existenţei umane. Elemente concrete de teoria comunicării apar la Platon şi Aristotel, care au instituţionalizat comunicarea ca disciplină de studiu în Lyceum şi în Academia Greacă.

Dr. Ion DAVID: Mass-media şi terorismul contemporan

1. Terorismul – un mod de comunicare atipic

De-a lungul anilor, terorismul a fost definit cu formule diverse în funcţie de domeniul căruia îi aparţin specialiştii care şi-au asumat respectivul concept. Şi în cele peste o sută de definiţii cunoscute până azi, regăsim multiple viziuni asupra acestui fenomen cu acoperire în zona juridică, politică, psihologică, ideologică, religioasă, militară, informaţională.

În acest articol, vom insista asupra problemei pe care o ridică terorismul pentru cercetătorii din domeniul comunicării. Pentru că, dincolo de violenţă, intoleranţă, crimă, actul terorist este şi un act de comunicare. Tot atât de adevărat este însă şi faptul că terorismul nu reprezintă un mod de comunicare normal, ci unul atipic, mascat.

Prin modul de exprimare, această formă de comunicare împrumută ceva din jocul de biliard. Pentru a ajunge la ţintă (guvern, partid, instituţie, organism), deci la un obiectiv oficial (reprezentativ), terorismul loveşte o ţintă intermediară, de regulă, un obiectiv comun (nereprezentativ) – individ, persoană anonimă, cetăţean paşnic, mizând tocmai pe rolul ecoului mediatic în schimbarea raportului de forţe în favoarea sa.

Acad. Kopi KYÇYKU: Nicolae Titulescu şi Albania

Nicolae Titulescu, personalitate poliedrică de talie internaţională, a fost un mare prieten şi binefăcător al popoarelor balcanice. De-a lungul întregii sale cariere politice, juridice şi diplomatice, el a făcut tot ceea ce îi stătea în putinţă şi a ştiut perfect cum să lupte pentru apărarea drepturilor legitime ale naţiunilor Peninsulei Balcanice. Atitudinea adoptată de către dânsul faţă de Albania, este o mărturie grăitoare în această privinţă. Evoluţia relaţiilor politico-diplomatice albano-române din 1928, este strâns legată de rolul foarte important, pe care l-a avut Nicolae Titulescu. Vizitele efectuate în cursul anului mai sus menţionat, la Roma şi la Paris, de către persoana numărul unu a diplomaţiei de la Bucureşti, au fost urmărite în lumea diplomatică şi politică din Albania, cu cel mai viu interes. Mai ales declaraţiile făcute de N. Titulescu la Roma, în care a fost vorba şi de Albania, au produs o mare satisfacţie în opinia publică albaneză. Astfel, ziarul “Rilindja Shqiptare” (Renaşterea Albaneză) din 25 februarie 1927, în articolul “Albania şi România”, care avea ca motto proverbul francez: “Les amis de nos amis, sont nos amis”, sublinia: “Ne-au bucurat pe deplin declaraţiile sincere ale D-lui Titulescu apărute în ziarul “Giornale d’Italia” privitoare la independenţa Albaniei, numind această independenţă ca primul stâlp al păcii balcanice”. Si în continuare: “Când noi vedem că România este atât de limpede în politica ei faţă de Albania, n-avem altceva de zis decât a-i mulţumi pentru încrederea ei în naţiunea noastră, fiindu-ne astăzi ca şi totdeauna atât de prietenoasă”. (Arhivele Ministerului de Externe din România, AMAE, vol. 26, p. 35).

Cazul Oedip Rege - de Adina Mihaela BOLBA

În jurul acestui obiect străin denumit teatru, există mai multe perspective, ca antropologia, sociologia, pragmatica, semiologia, care îl analizează. Teatrul este mai puţin o experienţă literară, ci o prezenţă sau o experienţă. Teatrul este o abordare semiotică orchestrală de coduri şi semne teatrale care contribuie în egală măsură la o înţelegere mai bună a obiectului teatru. Cunoştinţele elementare ale semnelor pot uşura înţelegerea fenomenului complex care este spectacolul teatral. Prin intermediul teatrului se pot surprinde şi exprimă situaţii esenţiale privind gândirea, comportamentul şi acţiunea socială. Afinitatea frapantă între societate şi teatru a fost evidenţiată încă din antichitate. Asociabil altor activităţi de reprezentare publică (precum ritualurile, întrecerile sportive, meetingurile politice), teatrul se delimitează prin funcţia poetică (de la conotaţiile lumii şi laitmotivele muzicale, la cele gestuale şi existenţiale), prin ficţionalitate (lumea universului ficţional se construieşte ca o alternativă a lumii reale) şi prin polivalenţa textualizării. Teatrul manipulează sistematic repertoriul de semne şi procedee teatrale pe care locutorii le utilizează spontan: ostensiunea, mimica, gestualitatea, interacţiunea.

Drd. Linda PEŞCHIR: Lizica Codreanu, performer român în atmosfera pariziană de la început de secol

Eliza Codreanu s-a nascut în 1901 în familia avocatului Ion Codreanu din Bucureşti. Deşi parinţii au inscris-o la Scoala de Belle Arte din Bucureşti,  ea nu încetează să îşi urmeze marea pasiune dansul, prin cursuri particulare. Eliza Codreanu manifesta o mare atracţie faţă de activitatea artistică efervescentă a Paris-ului, iar visul ei se va împlini în anul 1919, când reuseşte să ajungă în capitala Franţei, acolo unde va atinge împlinirea artistică la care spera. Dar întalnirea cu marele oraş nu a fost uşor de suportat pentru tânăra Lizica. Integrarea în mediul artistic s-a facut cu dificultate. La Paris, Lizica a fost însoţită de sora sa Irina care era sculptoriţă. Cele doua surori, alături de compozitorul de origine română Marcel Mihailovici, leagă o prietenie care să le fie suport în oraşul avandardei artisitice. O mare bucurie pentru cei trei tineri a fost prietenia pe care au reuşit sa o stabilească cu marele Brâncuşi. Irina Codreanu a sperat că Brâncuşi o va accepta ca şi ucenic, dar Brâncuşi nu obişnuia să facă asta în atelierul lui.

Dr. Vivia SĂNDULESCU: La Fille mal gardée, mai mult decat „a very English ballet”

Cea dintai premiera de balet a stagiunii curente, care ne-a prilejuit în data de 13 decembrie reintalnirea cu un titlu disparut de pe afisul Operei Nationale Bucuresti de la inceputul mileniului, a fost asteptata cu nerabdare si curiozitate, ca…pomul de Craciun. Spectatorii cu state vechi isi aminteau reprezentatia cu „La fille mal gardée” oferita de Baletul Australian, în 1973, ba chiar si pe cea a Baletului Operei Regale „Covent Garden” din 1966, la sase ani de la premiera versiunii reluate acum la Bucuresti si devenita în scurt timp de referinta. Cei „intre doua varste” vazusera productia bucuresteana semnata de Alexa Mezincescu în 1980, în echipa cu scenografii Roland Laub si Elisabeta Benedek si care a facut sali pline sub diferite traduceri ale titlului („Precautiuni inutile” sau „Fata rau pazita”). Baletomanii stiau de montarile reusite, ulterioare, de la Teatrul Muzical „Nae Leonard” din Galati (Atilla Akyla Silvester) si Opera Nationala Romana din Iasi (Mihai Babuska), iar dansatorii mai tineri evocau reluarea integrala a variantei Alexei Mezincescu de catre elevii Liceului de Coregrafie „Floria Capsali” acum aproape un deceniu, inclusa apoi în repertoriul ONB.

”Spărgătorul de nuci” - de Irina CRISTIAN

 

,,Spărgătoru de nuci” a fost jucat pentru prima oară la 6 decembrie 1892, la Petersburg.

Este un balet feeric în două acte (trei tablouri). Muzica a fost compusă de Piotr Ilici Ceaikovski. Libretul îi aparţine lui Marius Petipa, după versiunea lui Alexandre Dumas, din basmul,,Casse-Noisette”, care l-a preluat la rândul său după basmul lui E.T.A. Hoffmann. Coregrafia a fost concepută de Lev Ivanov.

Decorurile au aparţinut lui M. Bociarov şi lui K.M. Ivanov, iar costumele au fost realizate de I. Vsenalojski şi de Ponomarov.

Personajele spectacolului sunt următoarele: Preşedintele, Soţia sa, Maria (Clara sau, din unele versiuni, Maşa) şi Fritz, copiii lor, Unchiul Drosselmayer, Bunicul, Bunica, Guvernanta, Spărgătorul de nuci – Prinţul din poveste, patru păpuşi (Vivandiera, Soldatul, Arlechinul, Columbina), Regele şoarecilor, Zâna fondantelor, Prinţul Kocluş, copii, oaspeţi, şoareci, soldaţi, fulgi de zăpadă, pitici, diverse păpuşi.

Subiectul

Actul I: În casa preşedintelui Silberhaus s-a împodobit bradul. Apar musafirii. Bradul este aprins. Intră copiii. După ce aceştia şi-au primit darurile, intră consilierul Drosselmayer, aducând darurile sale sub forma unor păpuşi care se mişcă asemenea unor fiinţe vii. Preferatei sale, Maria, fiica preşedintelui, el îi dăruieşte şi un spărgător de nuci simplu. Acest spărgător de nuci îi place fetiţei mai mult decât toate celelalte daruri.

”Umbra” – un spectacol - de Tatiana MANTA DOR

„Le Revenant”

Comme les anges à l'oeil fauve,

Je reviendrai dans ton alcôve

Et vers toi glisserai sans bruit

Avec les ombres de la nuit.

................................................

Quand viendra le matin livide,

 Tu trouveras ma place vide,

Où jusqu'au soir il fera froid.

................................................

Charles Baudelaire

Subiectul scenariului meu coregrafic „Umbra”, sau Încă o poveste de dragoste, este povestea unei iubiri sfârşită tragic dintre Andrei şi Bianca, este reflectarea versurilor din poezia Le Revenant de Charles Baudelaire, pe care am ales-o pentru că m-a inspirat trăinicia, eternul dragostei pe care o exprimă.

Ce este dragostea?

Dragostea este un cuvânt foarte greu de definit, probabil din cauză că existenţa sa are dimensiuni spirituale ce transced timpul şi spaţiul.

Dragostea este cel mai nobil sentiment trăit de oameni. Prin dragoste învăţăm să iubim, să respectăm şi să trăim. Este poate singurul sentiment pe care o persoană îl poate descrie în o mie de cuvinte sau nu îl poate descrie deloc.

Dragostea este lucrul cel mai puternic şi totodată cel mai misterios din univers. În cele mai ciudate moduri, ea poate dura o viaţă întreagă sau se poate termina brusc.

Dragostea este unul dintre cele mai frumoase sentimente din lume şi poate fi, de asemenea, una dintre experienţele cele mai dureroase, atunci când ajunge la capăt.

Unul dintre cele mai mari mistere ale dragostei este sentimentul pe care îl ai când iubeşti. Este un amestec complicat de emoţii, gânduri şi sentimente, care fac dragostea posibilă. Nu e ceva ce alegi, ci pur şi simplu se întâmplă. Forţa ei este cel mai mare mister: conexiunea dintre doi oameni poate îndura mai mult decât orice.

Fie că este vorba de ştiinţă, religie, psihologie sau filozofie, nimeni nu a reuşit să treacă de stadiul de presupuneri sau păreri în ceea ce priveşte dragostea dintre doi oameni.

Ne naştem purtând în noi inconştient un Vis de Absolut, acela de a fi iubiţi în exclusivitate, în infinit. Fiecare destin uman este marcat de o căutare a împlinirii, a completării, de o nostalgie pentru acea parte care ne lipseşte şi pe care, uneori, o căutăm în celălalt. Construim şi trăim astfel o credinţă despre care socio-psihologul francez J.Salome afirma că este fondată pe „evidenţa unei iubiri unice, permanente şi fără fisură...”. Este o credinţă care adesea ne face să sperăm şi „să căutăm bărbatul sau femeia vieţii noastre şi care este legată de certitudinea că suntem capabili [...] să primim o iubire inalterabilă, care supravieţuieşte promisiunilor, rezistă iluziilor şi uzurii timpului”.

În spectacolul meu, primul dans al celor două personaje principale din scena 1, care reprezintă un duet dintre doi îndrăgostiţi, marchează perioada tuturor speranţelor, deoarece această stare de beatitudine se exprimă prin mişcare şi graţie. Totul este trăit intens şi deplin.

Aşa cum spuneam mai sus, dragostea este unul dintre cele mai frumoase sentimente din lume şi poate fi, de asemenea, una dintre experienţele cele mai dureroase, atunci când ajunge la capăt. Cel mai tragic mod în care se poate întâmpla aceasta este când una dintre persoanele implicate moare.

Citește materialul integral în ComUnique Nr. 10-12 / 2015

Comedia lui Plaut - de Alina Roxana LEONTE (IRIMIA)

Evoluţia dramaturgiei latine, în sensul spectacolului de teatru, este însoţită de ivirea primelor edificii destinate acestui scop,locaţii unde se recurgea la estrade provizorii, iar spectatorii stăteau în picioare.

La început spectacolele aveau loc la ocazii festive. Existau reprezentaţii de flaut realizate probabil de artişti etrusci,obligatoriu tragedii, comediile facându-şi apariţia abia în secolul al-II-lea î.Hr.

La sfârşitul veacului al-III lea i.e.n spectacolele se jucau la Roma pe scene de lemn anume construite, cu prilejul sărbătorilor oficiale ale oraşului: Ludi Megalensis în aprilie; Ludi Apollinares în iulie, Ludi Romani sau Magni în septembrie şi Ludi Plebei în noiembrie. În afară de spectacole, se mai jucă teatru şi cu prilejul inmormântarilor sau întoarcerii triumfale ale generalilor din război.

O comedie începea cu un prolog în care se făcea rezumatul piesei ce urma să fie prezentată. De obicei, piesele erau însoţite de muzică, de aceea rolul actorilor erau de 2 categorii: diverbia - care cuprindea monologuri sau dialoguri vorbite şi cantica - monologuri sau dialoguri cântate.

Revista Română de Studii de Intelligence – model de ştiinţă şi profesionalism

Primim mereu cu plăcere numerele „Revistei Române de Studii de Intelligence", editată de Institutul Naţional de Studii de Intelligence din cadrul Academiei Naţionale de Informaţii „Mihai Viteazul. Cu o apariţie semestrială, dedicată studiilor de intelligence şi disciplinelor ştiinţifice conexe, cu scopul de a crea un forum de dezbatere pentru mediile academice şi profesionale, revista se adresează atât specialiştilor din sistemul de securitate naţională, cât şi experţilor din societatea civilă, cadrelor didactice, cercetătorilor, studenţilor în cadrul programelor universitare de masterat şi doctorat, cu preocupări în domeniu.

În numere tematice, realizate cu devotament ştiinţific şi înalt profesionalism, „Revista Română de Studii de Intelligence" îşi propune să valorifice experienţa practicienilor şi cercetătorilor din ţară şi din străinătate interesaţi de studiile de intelligence şi să concretizeze, într-o manieră instituţionalizată, dezbaterile din acest domeniu.

Drd. George MOTROC: 5 recomandări literare ale anului 2014

Fără a avea pretenţia că se poate epuiza subiectul, iată 5 recomandări editoriale ale anului 2014 care au fost lansate (sau nu) la târgurile de carte Bookfest şi Gaudeamus, dar care mi-au atras atenţia, chiar dacă ele nu au primit vreun premiu literar (încă).. Acesta nu este un top, autorii au fost aşezaţi în ordine alfabetică şi, aşa cum spuneam, lista rămâne deschisă şi poate fi completată de fiecare cititor cu alte titluri preferate...

Remus Valeriu Giorgioni -,,Cei şapte morţi uriaşi”

Remus Valeriu Giorgioni a publicat la Editura Eikon, în toamna anului 2014, un roman intitulat,,Cei şapte morţi uriaşi”, acesta fiind, aşa cum se precizează în subtitlu,,,ediţia a II-a, revăzută şi adăugită”. Despre autor, trebuie spus faptul că nu se află la prima sa experienţă literară, are peste 10 volume de versuri si romane care au atras atenţia şi au fost recenzate de-a lungul timpului de Alex Ştefănescu, Gheorghe Grigurcu, Bogdan Alexandru Stănescu, Paul Aretzu, Marian Barbu etc.

,,Cei şapte morţi uriaşi” este un roman de peste 300 de pagini, ceea ce înseamnă unul de mari dimensiuni, mai ales pentru timpurile noastre, altfel spus un risc asumat de a nu fi citit integral sau deloc astăzi când se preferă romanele minuscule, în formate de buzunar... Din punct de vedere structural, în bună tradiţie postmodernă, este un roman deghizat sub formă de jurnal, mai mult sau mai puţin ficţional, al unui fost muncitor în construcţii, ajuns în America şi din al cărui carneţel şi nenumărate fişe, personajul-naratorul va extrage informaţii şi impresii; un scurt exemplu de adevărat text de poietică postmodernă:,,am scris pe masă, pe pat, pe genunchi, pe bordul maşinii, în mers sau în parcare, în cele 30 de minute de lunch. Pe grătarul pompei, pe betonieră – în cele mai incredibile poziţii şi situaţii. Cum şi pe ce am apucat. Am pungi întregi de fiţuici, fişe şi fişuliţe; hârtii-hârtiuţe de toate mărimile şi nuanţele, mototolite şi fircălite. Iar carneţelul acesta din care transcriu acum e şi el terfelit şi murdar, „obosit” ca un muncitor în construcţii…”

Legat de relaţia narator - cititor, tot în spirit postmodern, se intră în dialog încă din primele pagini, iar acest fragment merită citat ca să vă faceţi o impresie despre stilul lui Remus Valeriu Giorgioni:,,Există desigur în colecţia mea o serie de alte mici prostioare, dar nu ţi le voi prezenta acum pe toate: am în debara o cutiuţă plină. Şi aşa te-am prins căscând, foindu-te în fotoliu, scărpinându-te-n frunte… Nu, tu nu vei recunoaşte în ruptul capului că acest început de carte te cam plictiseşte (ce, eşti prost!?); dar semnele specifice ale plictiselii sunt vădite pe chipul tău împietrit. (Mai ai puţintică răbdare, boierule cititor, dă-mi răgaz să ţi-i prezint pe şeful Companiei, Danciu, poreclit „Faraonu”, pe nea Kostikă de Haţeg; nea Puiu, zis „Scriitoru’”, Doinel Fârţală… Nişte figuri cu toţii, o galerie întreagă de stacomani. Dar înainte de ei, pe Niţă Stalinescu, primul meu patron în America şi echipa lui de framing.)”

Revista ComUnique Nr. 10-12 onLine

Citește revista onLine