Chiar şi în acest deloc splendid secol p(r)ostmodern în care nenorocul te aşteaptă aproape la fiecare colţ de stradă, se poate spune că există şi coincidenţe fericite… Spre exemplu, într-o zi de marţi, probabil că nu şi 13, trebuia să joc rolul lui Hermes şi să duc o carte cu dedicaţie cuiva, dar, după ce am ajuns, doamna m-a rugat să aştept puţin… Spre surprinderea mea, la plecare, mi-a dat o altă carte cu dedicaţie pentru,,expeditor”, dar eu, pe drum, asemenea cetăţeanului turmentat (chiar dacă nu eram deloc asa!), am îndrăznit să arunc un ochi în interiorul ei şi apoi, dupa primele poezii, am citit mai multe în acea seara şi apoi câteva zile la rând m-am tot delectat cu poeziile sale, uitând total de,,destinatarul” cărţii…
Mărturisesc faptul că am fost uimit să descoper o tulburătoare, atipică
autoare de poezie şi poate că nu aş fi avut această ocazie dacă nu ar fi
existat acel prim imbold, acel prim lucru care mi-a stârnit curiozitatea-
privirea ei, felul ei de a zâmbi, deschis, prietenos, pur, dar şi solemn,
aparent prevenitor- ea vede dincolo de aparenţe, aşa că putem renunţa la
inutilele şi politicoasele preţiozităţi… Toate acestea le-am regăsit şi în
poezia acestei poete, până atunci necunoscută mie, dar, tare mă tem că şi
multor altora; ca să vă conving că lucrurile stau chiar aşa şi nu e doar o
găselniţă pentru a vă atrage atenţia asupra unei importante, dar totuşi aproape
necunoscute autoare de poezie, îl voi cita pe criticul Alex. Ştefănescu care a
trăit, iată, o senzaţie asemănătoare:
,,Este o plăcere să vorbesc
despre poezia scrisă de Eugenia
Ţarălungă, pentru că este o poezie care nu seamănă cu nimic din ce se
scrie în momentul de faţă, la noi. Am explicat odată că avem nu
zeci, ci sute de poeţi buni care seamănă între ei. Şi dacă ai lua un poem
dintr-o carte şi l-ai include în altă carte, nimeni n-ar observa această schimbare.
Ai putea să amesteci cărţile tinerilor poeţi ca pe cărţile de joc şi ţi-ar fi
greu să identifici autorii.
Despre Eugenia Ţarălungă nu se poate spune
acest lucru; chiar o bucată de foaie dintr-o carte de-a ei dacă aş găsi-o pe
jos, aş spune imediat: asta e Eugenia
Ţarălungă! Prin ce se remarcă? Se remarcă în primul rând printr-un fel
de cruzime. Eu aveam o imagine a feminităţii probabil transferată din poezia
lui Eminescu, îmi imaginam femeia ca pe o Veronica Micle sau ca pe femeia
generică din poezia lui Eminescu, aşa, mlădioasă, sfioasă, tăcută.
Eugenia
Ţarălungă aduce în poezie o altfel de feminitate, o
feminitate inflexibilă, ironică, intransigentă, care are şi o anumită cruzime
în observarea lumii. Nu înfrumuseţează nimic, dar face totul interesant. Deci
nu se afiliază direcţiei mizerabiliste din poezia de astăzi, nu coboară, nu
înjoseşte ceea ce vede în jur, ci dezvăluie, are ceva necruţător. Ti se face şi
frică. Parcă face autopsia lumii. Mie mi-e şi teamă, când se uita prea
pătrunzător la mine, că vede ce e în interiorul meu. Sau poate vede ce visuri
secrete am. Sau poate vede ce fapte inavuabile am săvârşit în ultima vreme. Are
o privire pătrunzătoare. Periculos de pătrunzătoare.”
Biu (poeme şi texte-bloc) a apărut la Editura Limes din Cluj, în anul 2010
şi urmează dupa o carte de debut- Mici
unităţi de percepţie considerată de omul care aduce cartea la Protv, Dan
C. Mihăilescu, drept,,o poezie interesantă, o poezie foarte cuminte într-o
epocă de exasperare şi de exhibare a senzualităţii”;,,o frazare fără stridenţe,
neostentativ subtilă, mărturiseşte faptul că poeta ştie perfect lecţia poeziei
şi o practică în majoritatea cazurilor cu o eleganţă naturală de invidiat”,
remarca Ioan Es. Pop.
Biu este format din mai mult de o suta de poeme şi,,texte-bloc” cum le spune
autoarea, la sfârşit fiind şi un articol apărut in,,România literară”, dar şi
referinţe critice; un amănunt deloc lipsit de importanţă este că acest volum nu
este unul oarecare, ci acela care a căştigat premiul al II-lea în cadrul concursului
,,Cartea de poezie a anului 2010”, organizat de Asociaţia Scriitorilor
Bucureşti si Agenţia de Carte.
Intr-o lume care luptă mai mult pentru (supra)vieţuire şi se hrăneşte din
obsesia pentru bani, politică sau mâncare, există şi cazuri fericite, precum al
poetei care a descoperit ceva mult mai important- cubul magic al,, cuvintelor
potrivite”, o artă din ce în ce mai rară în zilele noastre şi care îşi permite
luxul de a rămâne un om liber care gândeşte, scrie ceea ce vrea şi cum vrea,
dar, nu-i mai puţin adevărat că a plătit şi preţul:
,,alţii mă ciufulesc,
alţii mă poticnesc, mă inge-
nunchează, mă vântură, mă tranşează, mă fulgeră,
mă centrifughează până la decantare”
nunchează, mă vântură, mă tranşează, mă fulgeră,
mă centrifughează până la decantare”
Atacată de vulgaritatea şi superficialitatea,,ex-omului” din cotidian,
poeta Eugenia Ţarălungă se apără
aşa cum poate şi, mai ales, aşa cum ştie mai bine, prin poezie, prin versurile
sale şi ne avertizează că:
,,au început luptele
iar noi trebuie să fim înţelepţi ca şerpii
şi nevinovaţi ca porumbeii.”
Citind şi (aparentele) bucăti de proză am observat că si atunci limbajul
său rămâne unul,,îmbibat” de poezie, am înţeles mai bine ce a vrut să spuna
prin acea sintagma personală,,texte-bloc”, pusă ca subtitlu al cărţii sale;
pentru spaţiu, o să citez doar câteva rânduri:
,,şi eu am trăit oprită,
suspendată, imaginându-mi ca şi asta e un soi de viaţă, chit că abia mă târam,
cu trena de gafe încâlcindu-se, poticnindu-se de cei din jur. până când nimeni
nu a mai rămas în jurul meu. găsisem calea de a răsturna binele în rau şi
invers, nu instantaneu, şi de oriîncotro binele era flancat de rău eu încercam
să-l extrag, acest bine să-l scot la lumină, să-l aduc la viaţă şi să îi dau
putere…”
Desigur, să nu ne facem iluzii, doar Poezia (Eugeniei Ţarălungă), chiar dacă este o,,cale” de,,a aduce la
lumină” binele şi,,un scris curgând ca o muzică”, nu poate salva lumea de Răul
care ne înconjoară la tot pasul, dar acest,,spaţiu precar şi vulnerabil” poate
oferi un respiro într-o lume care,,ne usucă lacrimile” şi merge din ce in ce
mai mult spre crepuscul, probabil aceasta şi din cauza unei autentice lipse de
comunicare, a televizorului care ne transformă în nişte eterni singuratici:
,,acum sunt săli de teatru mici
şi săli de cinema goale
acum amfiteatrele antice nu s-ar mai umple în veci
şi secole dacă ar trece
amfiteatrele ar fi pustii
chiar dacă s-ar aduna la sfat toţi exilaţii
nu ar avea cine să îi vadă
noi ne exilăm in faţa televizorului
şi ne închipuim că graniţa este de netrecut”
şi săli de cinema goale
acum amfiteatrele antice nu s-ar mai umple în veci
şi secole dacă ar trece
amfiteatrele ar fi pustii
chiar dacă s-ar aduna la sfat toţi exilaţii
nu ar avea cine să îi vadă
noi ne exilăm in faţa televizorului
şi ne închipuim că graniţa este de netrecut”
Intr-o lume care a devenit,,un sac fără sipet” preocupată fiind mai mult de
supravieţuire prin glorie efemeră sau cum spunea un anonim- prin apariţia,,pe”
televiziuni, scriitoarea Eugenia
Ţarălungă şi-a găsit menirea - Poezia şi locul ei - unul dintre primele
rânduri ale lirici românesti contemporane.
Drd. George MOTROC